Adversarul nu era facil, ţinând cont că FC Vaslui doreşte să se menţină pe locurile europene. Dinamo venea cu echipa decimată: Tamaş, N'Doye (accidentaţi), Niculescu (suspendat), Bratu şi Pulhac.
În plus, moralul le era afectat de ultima partidă, când s-au făcut de râs cu Craiova. De altfel, chiar antrenorul Mircea Rednic califica rezultatul ca fiind un accident şi promitea revanşa în faţa suporterilor.
Fără îndoială, debutul meciului, şi nu numai, i-a aparţinut lui Marius Niculae, care are şi prima lovitură spre poartă, în minutul cinci. După răspunsul Vasluiului, acelaşi Niculae este faultat în careu de Cînu , iar arbitrul Haţegan acordă penalty, transformat de dinamovist. Era minutul 24 şi câinii erau pe locul întâi în clasament.
Acesta avea să fie şi avantajul cu care Dinamo intră la cabine, după ce Temawanjera este aproape de egalare, dar nu prinde cadrul porţii din 6 metri.
Oricum, prima repriză aduce multe faze confuze şi puţine de poartă.
Debutul părţii a doua aduce un incident neplăcut, dar nu între jucători. Masorul lui Dinamo şi preparatorul fizic al celor de la Vaslui s-au încăierat, fiind despărţiţi de oamenii de ordine şi de arbitrul Ovidiu Haţegan.
Câteva minute mai târziu, Cînu primeşte al doilea cartonaş galben, pentru un fault asupra lui Miranda, şi este eliminat. În minutul 78, Marius Niculae realizează dubla. Torje execută un corner la bara a doua, Marius Niculae reia din voleu, mingea este deviată de Farkas şi trece printre picioarele lui Kuciak.
Trei minute mai târziu, min.82, Temwanjera reduce din diferenţă cu o lovitură de cap din 6 metri.
Suporterii i-au cerut lui Mircea Rednic să îl introducă în teren pe mijlocaşul Ianis Zicu, iar tehnicianul a făcut acest lucru în minutul 80, când atacantul a intrat în locul lui Gabriel Torje. Mijlocaşul a răsplătit şi el aprecierea fanilor cu golul reuşit în ultimele minute ale jocului.
În minutul 86, Zicu duce scorul la 3-1 . Atacantul ridiculizează un adversar şi trage cu piciorul drept din 8 metri, fără speranţe pentru Kuciak.
Cu un minut înainte de final, Niculae reuşeşte hattrick-ul. Dănciulescu intră în careu pe partea dreaptă şi pasează în lateral, Marius Niculae îndeplineşte o simplă formalitate din 6 metri.
După reuşitele din acest meci, Marius Niculae a ajuns la cota 8 clasamentul golgheterilor, el fiind la egalitate cu Yssouf Kone (CFR Cluj) şi cu colegul său Ionel Dănciulescu.
Dinamo se distanţează la trei puncte de principalele pretendente la titlu, Unirea Urziceni şi Poli Timişoara.
Antena3.ro