Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dedesubturile arbitrajului românesc încep să iasă la iveală, iar FC Argeş este doar vârful aisbergului

Dedesubturile arbitrajului românesc încep să iasă la iveală, iar FC Argeş este doar vârful aisbergului

3 minute de citit Publicat la 11:41 15 Apr 2009 Modificat la 11:41 15 Apr 2009
Dedesubturile arbitrajului românesc încep să iasă la iveală, iar FC Argeş este doar vârful aisbergului
Arbitrajul românesc pare să fi picat de mult în prăpastie, dar durerile căzăturii nu încep decât acum să se simtă. Şeful CCA, Gheorghe Constantin, acum în arest preventiv, a fost numit în acestă funcţie datorită relaţiilor pe care le are. Totuşi, exact aceste persoane care l-au ajutat l-au atras apoi într-un joc al obligaţiilor de achitat şi al numirilor de arbitri pe criterii de interese, potrivit unor surse prosport. Pentru a reuşi acest lucru, Constantin a numit persoane de încredere în posturi-cheie şi şi-a creat un cerc de "arbitri de casă".
Echipa de prima ligă FC Argeş a fost prima care a fost scoasă în faţă de anchetele DNA pentru nereguli legate de arbitraje. Deşi, cu certitudine, nu este singura echipă care beneficiază, sau a beneficiat, de pe urma relaţiei patronului cu capii CCA, şi doar din acest caz se conturează bine o imagine a Ligii lui Mitică. Au apărut deja nume de arbitri care ar fi avantajat intenţionat FC Argeş în acest campionatl, aceştia fiind Sorin Corpodean, Aurelian Bogaciu, Lucian Dan, Tiberiu Lajos, Dan Roşu şi Marcel Savaniu.
Ar fi greşit să spunem că toţi conducătorii din fotbalul românesc au o influenţă foarte mare. Totuşi, sunt unele persoane care par să aibă mai multă susţinere decât altele la Comisia Centrală a Arbitrilor. Gheorghe Constantin, cunoscut şi sub apelativul de "Costică Vâlcea", s-a înconjurat cu persoane de încredere, cărora le-a delegat atribuţii importante. Atât de clară a fost delimitarea atribuţiilor între cei trei oameni de încredere ai şefului CCA, Nicolae Grigorescu, Marcel Lică şi Dan Petrescu, că rezultatul poate fi comparat uşor cu scene de influenţă, fiecare dintre ei controlând un număr de arbitri, potrivit Prosport.
Cei trei oameni de încredere ai lui Gheorghe Constantin ar fi dus, potrivit surselor citate, "greul" activităţilor necurate. Deşi nu au ieşit mult în evidenţă, cei trei au mers ca observatori cu precădere la echipele favorizate de CCA, dictând astfel direcţia în care trebuia arbitrat de către "central" şi secuzii săi.
Trei echipe stau bine în clasamentul "simpatiilor" printre şefii arbitrajului românesc, iar indiciile ar duce către CFR Cluj, Dinamo şi FC Vaslui. Conducătorii acestor cluburi au fost nu de puţine ori "suspectaţi" de relaţii apropiate cu şefi ai FRF, iar patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a avut un rol important în numirea lui Gheorghe Constantin la cârma CCA, având astfel o pârghie morală pentru a-l controla. Interesantă este numirea obsedantă a unui număr de arbitri la partidele acestor echipe, în timp ce arbitrii de top au fost scutiţi de multe ori.
Dintre arbitrii Drăgănescu, Dan şi Avram, căci despre ei este vorba, nu figurează decât al doile între numele vehiculate în cazul clubului FC Argeş. Lucian Dan este suspectat că a arbitrat pentru FC Argeş în partida cu Gloria Buzău de la Piteşti, scor 1-1, serviciu pentru care ar fi primit, potrivit gsp, 3.000 de euro pentru acest serviciu. "Campionul" sumelor plătite pentru favotizarea echipei din Piteşti pare să fie Sorin Corpodean, care ar fi primit 15.000 de euro pentru a "fura" pe FC Vaslui în meciul cu echipa lui Penescu. Tiberiu Lajos, Dan Roşu şi Marcel Savaniu ar fi primit şi el câte 3.000 de euro pentru acte de acest gen, în timp ce Aurelian Bogaciu a fost mai norocos, "trăgându-şi" 5.000, potrivit gsp.
Antena3.ro
Noua ordine de la CCA va fi dictată, pe moment, de Marcel Lică
Şef interimar la CCA va fi Marcel Lică, fost vicepreşedinte al Comisiei, până la alegerile care vor fi organizate în curând, probabil, pentru alegerea unui nou conducător. Cu toate acestea, nici Lică este vreo "uşă de biserică", chiar luni procurorii DNA cerându-i fişa postului la sediul FRF dar nereţinându-l precum pe Constantin. Până acum, Lică s-a ocupat de delegările pentru ligile inferioare, cunoscut fiind faptul că Liga a II-a este cel mai corupt nivel al fotbalului din România.
"Te duci frumos acolo să arbitrezi, dar vezi că "şeful" îi agreează pe cei de la Piteşti", i-ar fi zis Marcel Lică arbitrului Bocăneală înaintea unei partide de liga secundă dintre Mechel Câmpia Turzii şi Internaţional Piteşti.
Bocăneală a refuzat să arbitreze "strâmb" şi, drept urmare, a fost şters de pe listă pentru meci, locul lui fiind luat de Adrian Comănescu, potrivit gsp. Comănescu i-a făcut praf pe cei de la Mechel şi Internaţional Piteşti s-a impus cu 2-1, după ce în minutul 85 era 1-0 pentru gazde. Un urmaş pe măsură pentru Gheorghe Constantin!
Antena3.ro

×
x close