Marian Olaianos, comentator TVR al partidei România - Danemarca, alături de Emil Hossu Longin, a avut un discurs extrem de dur la adresa șefilor FRF la finalul meciului, scrie GSP.ro.
De la microfonul televiziunii publice, jurnalistul le-a cerut explicit oficialilor Federației să lase conducerea fotbalului românesc pe seama lui Hagi și a oamenilor din Generația de Aur! Tirada a părut pregătită de dinainte și lansată în încheierea transmisiunii în direct, pe fondul dezamăgirii generale.
Iată ce a spus Olaianos:
"Acesta a fost meciul, trebuie să încercăm să fim doar lucizi și sinceri cu noi înșine. Iar această luciditate ne obligă să spunem lucrurilor pe nume.
Am ajuns aici, să ratăm calificarea nu la jumătatea drumului, ci la începutul începutului, când ni s-a livrat o păcăleală în locul valorii și amatorismul în locul perfomanței. Să fim bine înțeleși: nu baieții de pe gazon sunt de vină, sau în prea mică măsură este vina lor.
De vină sunt cei care au luat în grijă fotbalul românesc fără să-l iubească, fără să-l cunoască, fără să-i respecte istoria și pe cei care au făurit-o. De ajuns cu asta! Lăsați fotbalul pe mâna celor care l-au respectat și îl cunosc!
Unii ar trebui să meargă acasă, să închidă ușa și să închidă și această pagină urâtă de istorie a fotbalului nostru. Cred că trebuie să-i lăsăm pe Hagi și pe cei din generația adevărată să salveze ce e de salvat.
Nu e momentul acum pentru toate concluziile, dar loc de una este cu siguranță: să aducem din nou calitate în loc de predictibilitate și atunci vom merge din nou la Mondiale!" Marian Olaianos, comentator TVR