Yuksel Yesilova a fost preparator fizic în Ghencea între octombrie şi decembrie 2008, fiind adus la echipă de antrenorul Dorinel Munteanu. Turcul a fost dat afară de Gigi Becali, care a "descoperit", dintr-o dată, că Yesilova aducea ghinion echipei sale "creştine" prin prezenţa sa. Drept urmare, fostul angajat al Stelei a depus plângere la FIFA, considerând că a fost discriminat.
Citiţi textul comunicatului emis de FIFA, publicat de gsp:
"Stimate domnule Kassai,
Dorim să vă informăm cu privire la decizia luată de Comitetul Etic al FIFA în data de 20 februarie 2009, în legătură cu presupusele declaraţii discriminatorii făcute de preşedintele Stelei, domnul George Becali.
Membrii Comitetului au declarat în unanimitate că lupta împotriva rasismului în fotbal este una dintre cele mai importante atribuţii ale FIFA şi că astfel de fapte vor fi pedepsite şi sancţionate dur în orice moment de către FIFA în general şi de către Comitetul Etic al FIFA, în particular.
În ceea ce priveşte cazul de faţă, după o analiză atentă şi meticuloasă a tuturor elementelor puse la dispoziţie, Comitetul a ajuns la concluzia că nu există suficiente dovezi care să ducă la luarea de masuri împotriva domnului George Becali.
Vă mulţumim pentru faptul că aţi luat act de decizia noastră şi pentru că l-aţi informat pe domnul George Becali cu privire la aceasta.
Cu sinceritate,
Paolo Lombardi,
Secretar adjunct al Comitetului Etic FIFA"
"Îmi apăr drepturile în continuare. Nu scapă aşa uşor de mine. Voi discuta cu avocatul meu şi chiar astăzi vreau să trimit o plângere la CEDO", a declarat Yesilova pentru Mediafax după ce a auzit care este decizia FIFA.
Antena3.ro