?Urziceniul a demonstrat anul trecut, iar anul acesta pot să spun că şi-au continuat seria foarte bună de rezultate. După părerea mea este cea mai în formă echipă a campionatului şi merită cu prisosinţă primul loc?, a spus Alexa.
Căpitanul de pe Bega crede că antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a contribuit mult la rezultatele obţinute de echipa ialomiţeană în acest sezon: ?Se vede mâna lui Dan Petrescu. El obţine maxim cu aceşti jucători şi bravo lui?.
Alexa a precizat că nu se gândeşte să îi părăsească pe bănăţeni pentru vreo echipă din Capitală, şi spune că nu a discutat cu nici cu Steaua şi nici cu Dinamo: ?Eu mă concentrez numai la aceste două meciuri care pentru noi şi pentru retur, sunt foarte importante. Nu ştiu nimic despre nicio ofertă din partea Stelei sau a lui Dinamo. Am nevoie de linişte pentru că acest final de campionat e foarte important pentru noi. E păcat să ştergem cu buretele ceea ce am făcut în 15 etape?.
Partida Unirea Urziceni - FC Timişoara din etapa a XVI-a a Ligii I, se va disputa duminicã, de la ora 21.00 şi va fi transmisă de GSPtv.
Antena3.ro