Arbitrajul lui Alexandru Tudor în derby-ul Rapid Bucureşti - CFR Cluj a fost contestat vehement de gazde, care au acuzat mai multe erori împotriva echipei giuleştene. Deşi Alexandru Tudor este un arbitru purtător de ecuson FIFA, ceea ce îl recomanda pentru acest meci, starea lui de sănătate nu i-ar fi permis, în mod normal, să arbitreze în ultima etapă.
Alexandru Tudor l-a înştiinţat pe şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor de faptul că are vărsat de vânt şi că nu poate oficia în condiţii bune tot meciul, chiar medicii sfătuindu-l să nu arbitreze întâlnirea. Vasile Avram însă nu l-a înlocuit şi i-a spus: "Te duci şi arbitrezi chiar dacă ai varicelă", notează Gazeta Sporturilor. Mai mult, şeful CCA ar fi dorit ca informaţia cu boala lui Tudor să nu ajungă publică, însă cel care "s-a dat de gol" a fost Dan Petrescu, observatorul arbitrilor la derby.
Fostul preşedinte al CCA, Aron Huzu, a criticat şi el decizia lui Vasile Avram. "E inuman să-i ceri unui arbitru să ia parte la un joc dacă starea de sănătate nu-i permite. Spre ghinionul lui, lucrurile nu au ieşit cum s-ar fi aşteptat cei de la CCA. A fost o partidă disputată în viteză, au fost multe contraatacuri, iar nivelul a fost peste cel obişnuit în Liga I. Probabil că Tudor a alergat 12 sau 13 kilometri în condiţiile în care starea de sănătate nu i-ar fi permis. CCA a făcut o mare gafă, cred că ar trebui să se sancţioneze în primul rând pe ei înşişi. Alexandru Tudor e om şi apoi arbitru, cine ştie la ce se putea ajunge", a declarat Huzu.
Unul dintre principalele motive pentru care Alexandru Tudor nu ar fi trebuit să arbitreze partida dintre Rapid şi CFR Cluj, încheiată cu scorul de 1-4, este acela că varicela (sau vărsatul de vânt) este o boală FOARTE contagioasă. "Pacienţii de varicelă sunt contagioşi cu aproximativ 48 de ore înaintea apariţiei erupţiei şi până când ultimele leziuni dezvoltă cruste", spun medicii. Mai mult, şansele ca Alexandru Tudor să fi avut febră, dureri abdominate şi chiar senzaţii de greaţă sunt mari.
În apărarea sa, Vasile Avram susţine că nu ştia faptul că Alexandru Tudor ar fi bolnav de varicelă. "Am aflat de faptul că Tudor are varicelă abia azi, din Gazetă. Eu am vorbit cu el la telefon de câteva ori săptămâna trecută, dar nu mi-a spus nimic despre faptul că ar fi bolnav. L-aş fi schimbat automat dacă ştiam că are varicelă", a spus Vasile Avram pentru Gazeta Sporturilor.
Antena3.ro