Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Cupa României: Timişoara merge în semifinale după o victorie obţinută pe final (VIDEO)

Cupa României: Timişoara merge în semifinale după o victorie obţinută pe final (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 16:57 15 Apr 2009 Modificat la 16:57 15 Apr 2009
Cupa României: Timişoara merge în semifinale după o victorie obţinută pe final (VIDEO)
FC Timişoara este cea de-a treia semifinalistă a Cupei României, după ce a reuşit să treacă de Gloria Bistriţa cu 2-0. Formaţia bănăţeană nu a avut deloc o misiune uşoară, cele două goluri, marcate de Magera şi Curtean, fiind marcate în ultimele momente ale partidei.

Aflată la retrogradare în Liga I, Bistriţa a lăsat orice complex deoparte şi i-a luat tare pe timişoreni, în minutul 5 Csaba Borbely izbind transversala cu o lovitură de cap. A fost doar un foc de paie, cele două formaţii evoluând încâlcit şi fără ritm până în a doua jumătate a reprizei, atunci când jocul s-a mai animat. Mai întâi Albuţ a intervenit excelent în faţa lui Magera (25), apoi acelaşi Csaba Borbely a şutat slab din poziţie favorabilă (40). Ultimele momente importante ale primei părţi au fost împărţite frăţeşte, Arman Karamian trimiţând pe lângă din apropiere, iar Enescu şutând destul de bine de la 25 de metri.

La reluare, Balint l-a introdus în teren pe Curtean, fostul medieşan având prima ocazie a reprizei secunde, şutul său întinzându-l serios pe Albuţ. Replica bistriţenilor nu s-a lăsat aşteptată, ratangiul de serviciu al Gloriei în acest meci, Csaba Borbely, fiind din nou blocat de goalkeeperul timişorean. Iar Pantilimon îşi confirmă forma excelentă din ultima vreme cu o intervenţie senzaţională în situaţie de unu la unu cu Silvăşan, fostul atacant al bănăţenilor irosind o altă situaţie foarte bună după alte două minute. Puşi în gardă de iureşul trupei lui Sabău, echipa de pe Bega îşi arată colţii, însă Amuneke, Arman Karamian sau Rusic trec pe lângă gol. Şi când toată lumea se pregătea de prelungiri, Magera şi Curtean au înscris golurile care trimit pe FC Timişoara în semifinale.





Gloria:
Albuţ - Vagner, A. Mureşan, Ninu, Miclăuş - Dos Santos, Enescu, Roman (Băjenaru 72), C. Borbely (Silvăşan 74) - Coroian, Negrean (Achim 57)

FC Timişoara:
Pantilimon - Bădoi, Luchin, Nibombe, Latovlevic - Arm Karamian, Alexa, B. Borbely (Curtean 46), Art Karamian (Rusic 77) ? Bucur (Amuneke 67), Magera
Antrenor: Gabi Balint

Antena3.ro

×
x close