Pragmatismul Stelei şi individualismul lui Gueye Masour au marcat o primă repriză câştigată de "roş-albaştri". Buzoienii au jucat cu relaxare, ştiind că nu mai au şanse nici măcar să îndeplinească baremul de 25 de puncte pentru a nu avea puncte de penalizare în sezonul viitor de Liga II. Steliştii au creat presiune devreme în meci şi au avut trei lovituri de colţ consecutive, dar tot ei au avut primele emoţii, după ce Ochiroşii, titularizat ca fundaş stânga, a fost lovit cu mingea în mână în propriul careu, insuficient ca Alexandru Diaconu să dicteze penalty. Golul a picat pentru Steaua în minutul 16, când Toja a primit mingea într-o poziţie clară de ofsaid, i-a aşezat-o lui Bogdan Stancu şi "Motanul" a şutat cu pământul, portarul Zimmerman nereuşind să scoată mingea din cadrul porţii.
Surprinzător, acesta este momentul din care Gloria a început să joace. Mansour, însă, a ratat mai multe dintre ocaziile echipei sale, în timp ce Mera, fundaşul de 2 metri al gazdelor, a greşit şi el ţinta.
Fotbal de slabă calitate în debutul reprizei secunte, Bogdan Stancu trimiţând o minge în înaltul cerului din lovitură liberă, în timp ce Sanchez, fotbalistul care a trecut pe la FC Barcelona şi a jucat în Liga Campionilor, nu l-a putut bate pe Zapata cu un şut prea puţin periculos din lovitură liberă. Steliştii şi-au revenit totuşi, după ce fotbaliştii Gloriei au dat semne de oboseală şi Lovin, şi Kapetanos au avut golul în gheată.
Notabilă este intrarea în teren a lui Mihăiţă Pleşan după mai bine de o oră de joc, aceasta fiind prima prezenţă într-un meci oficial a lui Pleşan din acest retur de campionat. Nici fostul craiovean, dinamovist şi timişorean nu a reuşit, însă, să îmbunătăţească jocul Stelei, echipa din Ghencea fiind pe finalul de meci mai mult la meciul cu Dinamo de vineri decât la partida de la Buzău, în care gazdele încercau să creeze pericol, dar având doar execuţii demne de fotbalul amator.
Antena3.ro