Wobey a fost aproape de a înscrie când şutul său de la peste 20 de metri a fost parat de Munteanu, care a scos mingea peste poartă. A fost cea mai mare ocazie a Craiovei din prima repriză. De altfel, Wobey a mai avut şi alte câteva şuturi la poartă, care nu au făcut decât să-l pună în valoare pe portarul Otopeniului. Spectacolul a fost completat şi de acţiunile lui Costea şi Gângioveanu, însă toată strădania oltenilor a confirmat doar eticheta pe care o are Craiova în acestă ediţie de campionat: formaţia care-şi creează cele mai multe ocazii de gol.
De partea cealaltă, Vitinha putea să-şi aducă echipa în avantaj, dar mingea expediată din marginea careului oltenilor a trecut peste poartă.
În repriza a doua, Nicolo Napoli l-a introdus în teren pe Mihai Costea, în locul lui Wobey, noul intrat fiind imediat în postura de a înscrie, însă mingea primită de la Dina a fost irosită printr-un şut peste poartă. Golul avea să fie marcat de celălalt Costea, Florin, în minutul 79, după un şut la poartă al lui Şoavă.
Craiova învinge astfel CS Otopeni şi urcă pe locul 5 în clasament, cu 52 de puncte.
U. Craiova: Bornescu ? Dănănae , V. Găman, D. Stoica, Şoavă ? Prepeliţă, Dilevski, Gângioveanu ? Wobay, Dina, Fl. Costea.
CS Otopeni: Munteanu-Dumitrescu, Ivan, Diogo, Rada,Vitinha-Nasser, Pirvu, Lazici-Ganea, Yontcha
Antena3.ro