Scandalul a avut loc într-o discotecă din Olteniţa, unde Cristi Tănase a fost cu fratele său şi cu noua sa prietenă, Diana Gureşoaie. Se pare că de la fată ar fi pornit o bătaie ca în filme, cu săbii şi cuţite. Stelistul a mers într-un club în care venea de obicei prietenul Dianei. Fotbalistul a ajuns la camera de gardă a spitalului din Olteniţa în urma scandalului.
Cristi Tănase recunoaşte că a fost implicat într-un scandal
Finanţatorul Gigi Becali nu a fost prea impresionat de comportamentul lui Tănase, iar antrenorul Marius Lăcătuş crede că jucătorul nu a ieşit prea şifonat din încăierare şi va fi prezent la reunirea echipei.
În ultima vreme, unii fotbaliştii români se remarcă mai mult prin ce fac prin cluburi decât pe teren. Lista ar putea începe cu Adrian Mutu şi ar putea continua cu Cristi Tănase, care este renumit pentru petrecerile cu fete prin cluburi.