Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Cosmin Contra a recunoscut totul. Ce spune despre preluarea Naționalei

Cosmin Contra a recunoscut totul. Ce spune despre preluarea Naționalei

2 minute de citit Publicat la 15:58 15 Sep 2017 Modificat la 15:58 15 Sep 2017
o_1bq2prm3i10771kv8fmjdr5qm8.jpg

Tehnicianul echipei de fotbal Dinamo, Cosmin Contra, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a avut un prim contact cu oficialii Federaţiei Române de Fotbal cărora le-a transmis că este pregătit să antreneze prima reprezentativă a României.

El a menţionat că nu a negociat cu reprezentanţii FRF şi s-a arătat onorat de faptul că este unul dintre antrenorii aflaţi pe lista succesorilor lui Christoph Daum, al cărui contract a fost reziliat după ratarea calificării la CM 2018.

"Ieri am avut o întâlnire cu Vochin (n.r. - Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu) şi domnul Stoichiţă (n.r. - Mihai Stoichiţă, preşedintele Comisiei Tehnice a FRF), şi nu mă ascund de nimeni, însă nu s-a stabilit nimic. Pur şi simplu, cum au mai luat contact şi cu alţi antrenori care pot ajunge la naţională, aşa ieri s-a luat legătura şi cu mine. Dar gândul meu e doar la meciul cu Craiova de mâine. Apoi, dacă se va întâmpla ceva după meciul cu Craiova, se va întâmpla. Dacă nu, gândul meu este la Dinamo. Nu va fi nicio deziluzie dacă nu se va întâmpla. Eu sunt fericit că sunt printre candidaţi, că sunt într-o arie selectă de antrenori. Că sunt pregătit să antrenez echipa naţională, da, le-am zis şi lor asta. Din punctul meu de vedere echipa naţională nu se refuză", a spus Contra.

Întrebat ce şanse sunt ca el să fie instalat selecţioner, Contra a răspuns: "Nu eu trebuie să fiu întrebat lucrul ăsta. Trebuie să îi întrebaţi pe cei care iau deciziile la echipa naţională. Ieri am avut un prim contact, eu mi-am arătat disponibilitatea să antrenez echipa naţională dacă ei iau această decizie. Dar lucrurile care trebuie discutate nu s-au discutat. Nu a fost o negociere, doar un prim contact în care m-au întrebat dacă aş fi dispus să preiau echipa naţională şi alte două-trei lucruri. Nu am vorbit nici despre contract, nici despre durata lui sau despre salariu. A fost doar un prim contact, aşa cum au făcut şi cu domnul Rednic şi cu alţi antrenori. Federaţia trebuie să ia o decizie. Asta s-a întâmplat până acum, ăsta este adevărul".

Zvonurile conform cărora s-a întâlnit cu mai mult timp înainte cu oficialii FRF pentru a discuta preluarea reprezentativei României au fost dezminţite de antrenorul dinamovist. "Aceste lucruri îmi fac mult rău. Eu nu m-am întâlnit cu Andrei Vochin de anul trecut din vară de la Campionatul European. Când se spun aceste lucruri trebuie spuse cu probe, pentru că imaginea mea poate avea de suferit. Pentru că lumea poate să creadă că Dinamo a făcut acel rezultat (n.r. - înfrângerea cu ACS Poli Timişoara) pentru că eu nu am fost 100% aici. Dar eu nu am avut până ieri nicio întâlnire cu nimeni din federaţie. Îi liniştesc pe suporterii noştri că am fost cu gândul 100% la Dinamo şi încă sunt. Probabil că federaţia a luat legătura şi cu clubul, nu ştiu. Dar dacă se ia decizia să fiu eu antrenorul naţionalei automat trebuie să se discute şi cu domnul Negoiţă (n.r. - acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă)", a precizat Contra.

Conducerea Federaţiei Române de Fotbal a ajuns, joi, la un acord cu selecţionerul României, Christoph Daum, pentru rezilierea contractului înaintea ultimelor două partide din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan şi Danemarca.
 

×
x close