Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj vrea 10 milioane de euro pe Dubarbier. Lazio oferă doar 3 milioane

CFR Cluj vrea 10 milioane de euro pe Dubarbier. Lazio oferă doar 3 milioane

1 minut de citit Publicat la 19:43 06 Ian 2009 Modificat la 19:43 06 Ian 2009
CFR Cluj vrea 10 milioane de euro pe Dubarbier. Lazio oferă doar 3 milioane
Lazio Roma va fi nevoită să mărească oferta pentru mijlocaşul Sebastian Dubarbier de la CFR Cluj, dacă va dori să îl transfere în ianuarie, anunţă Goal.com. Biancocelesti sunt interesaţi de starul argentinian, care a impresionat în Liga Campionilor în faţa rivalei AS Roma, şi vor să îl transfere pentru a ajuta formaţia lazială să se califice în cupele europene.
Totuşi, acest transfer nu este facil pentru că formaţia din România a cerut 10 milioane de euro pentru jucător, în timp ce oferta celor de la Lazio este mult inferioară. Claudio Lotito a oferit doar 3 milioane de euro pentru mijlocaş. Diferenţa este prea mare pentru ca formaţia CFR Cluj să ia în considerare oferta italienilor şi preşedintele Iuliu Mureşan nu este mulţumit. "Jucătorul vrea să plece la Lazio, dar nu îl vom vinde ieftin sub nicio formă. Dubarbier se simte bine şi la noi şi luăm în considerare să îi dublăm salariul, la 300.000 de euro pe sezon", a spus Mureşan.
Impresarul lui Dubarbier lucrează în prezent peste program pentru a ajunge la o înţelegere cu Lazio şi pentru ca al său client să se transfere în Serie A. Soarta transferului este însă în mâinile preşedintelul roman Lotito, care trebuie să îşi îmbunătăţească oferta.
Antena3.ro

×
Etichete: Lazio Roma CFR Cluj
x close