Alexandru Curtean a fost foarte aproape să le strice elevilor lui Maurizio Trombetta vacanţa, însă Dubarbier a adus in extremis trei puncte gazdelor, la una dintre ultimele faze ale meciului. CFR Cluj s-a impus cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci cu final dramatic, interzis cardiacilor.
Scorul a fost deschis de Gabi Mureşan, după jumătate de oră de joc, când a executat o lovitură liberă de la 25 de metri la care Şteţca a fost spectator.
Meciul a curs apoi spre o victorie la limită, însă în primul minut de prelungire al partidei Curtean a egalat cu un şut senzaţional din colţul careului de 16 metri.
Rezultatul final avea însă să fie stabilit de Dubarbier, două minute mai târziu, când a primit o minge peste apărarea medieşenilor şi l-a executat pe portarul oaspeţilor.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a urcat pe poziţia a 4-a în clasament, cu 29 de puncte, în timp ce formaţia pregătită de Cristian Pustai termină turul de campionat pe locul 16, cu 15 puncte.
Au evoluat echipele:
CFR Cluj
Nuno Claro - Panin, Alcantara, Galiassi (E. Kone 55), Pereira - Mureşan, Dani - Culio, Peralta (Trică 46), Dubarbier, Y. Kone (M. Jose 79). Antrenor: Maurizio Trombetta.
Gaz Metan
Şteţca - Nohai (Sabou 74), Lazăr, Hoban, Buzean - Voicu - Dudiţă, Zaharia, Eric (Boaru 46), Curtean - C. Prodan (Vidakovic 63). Antrenor: Cristian Pustai.
Antena3.ro