Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj a realizat eventul, după ce a învins Vaslui la penalty-uri în finala Cupei României

CFR Cluj a realizat eventul, după ce a învins Vaslui la penalty-uri în finala Cupei României

1 minut de citit Publicat la 23:48 26 Mai 2010 Modificat la 23:48 26 Mai 2010
CFR Cluj a realizat eventul, după ce a învins Vaslui la penalty-uri în finala Cupei României
O sută douăzeci de minute de joc nu au fost suficiente pentru a separa CFR Cluj şi FC Vaslui în ultimul meci important din sezonul fotbalistic românesc. Finala Cupei României, disputată la Iaşi, a fost decisă la penalty-uri, iar CFR Cluj a realizat, pentru a doua oară în istoria clubului, eventul.

După o mică dispută la centrul terenului, în care Lăcătuş a contestat faptul că loviturile de departajare se vor executa la poarta la care se află şi suporterii ardeleni, Milisavljevici a deschis seria penalty-urilor cu o ratare. O execuţie echivalentă cu pierderea trofeului pentru formaţia condusă de Adrian Porumboiu.

După ratarea vasluianului, Mureşan l-a executat pe Hăisan cu un şut în forţă, iar Nicolae Dică l-a păcălit şi el pe portarul "galben-verzilor" cu o fentă din corp şi a făcut 2-1. Pentru Vaslui a înscris Denis Zmeu cu o scăriţă pe centru, la care Nuno Claro s-a aruncat în dreapta, fiind secondat de Raul Costin.

Deac şi Bud au punctat şi ei pentru CFR Cluj, în timp ce Burdujan şi Wesley au înscris cu noroc în poarta lui Nuno Claro care a fost inspirat, dar ghinionist. Totul avea să fie istorie la ultimul penalty, pe care Cadu l-a executat cu sânge rece, aducând clujenilor al doilea trofeu al sezonului, al doilea event în ultimii trei ani şi a treia Cupă consecutivă.

Au evoluat echipele:
CFR Cluj: 1. Nuno Claro - 4. Panin, 20. Cadu, 13. Piccolo, 66. Edimar - 8. Peralta (16. Bottone '84), 6. G. Mureşan, 11. De Zerbi (85. Bud '92), 19. Culio, 77. Deac - 5. Y. Kone (10. N. Dică '116). Antrenor: Andrea Mandorlini.

FC Vaslui: 81. Hăisan - 20. Milanov (8. Zmeu '88), 6. Gladstone, 3. Papp, 27. Hugo Luz - 31. Gheorghiu, 30. R. Costin, 23. Pavlovici, 18. L. Sânmărtean (11. Milisavljevici '46) - 80. Wesley, 9. Burdujan. Antrenor: Marius Lăcătuş.
Antena3.ro

×
x close