Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Cernea către Colţescu: "Dacă erai bărbat terminai ce ai început atunci pe balcon!"

Cernea către Colţescu: "Dacă erai bărbat terminai ce ai început atunci pe balcon!"

1 minut de citit Publicat la 22:04 24 Apr 2009 Modificat la 22:04 24 Apr 2009
Cernea către Colţescu: "Dacă erai bărbat terminai ce ai început atunci pe balcon!"
Arbitrul Sebastian Colţescu nu a scăpat nici acum de umbrele trecutului. Cavalerul fluierului care, nu de mult, încerca să se sinucidă aruncându-se de la fereastră, a fost atacat dur de portarul Stelei Cornel Cernea, aflat pe bancă la meciul "militarilor" cu CFR Cluj, la care arbitrul a fost rezerva lui Teo Crăciunescu. Scos din sărite de felul în care Colţescu îl influenţa pe arbitrul central, Cernea a insinuat, culmea, că dacă era bărbat, reuşea să se sinucidă.
"Nu i-am spus că mi-aş dori să moară, nu aş putea să fac aşa ceva. E adevărat că am greşit aruncând alte vorbe. M-a enervat atitudinea lui şi faptul că îl dirija de pe margine pe arbitrul Teodor Crăciunescu. Se sesiza imediat când era o fază în favoarea CFR-ului, dar când era pentru noi nu zicea nimic. De aia s-a şi enervat domnul Lăcătuş şi a fost eliminat.", a explicat Cernea pentru sport.ro.
"Colţescu s-a întors spre noi şi ţipa că el face legea. Eu nu am putut să accept ca un om care a fost la un pas de sinucidere să se dea mare cu noi şi i-am spus că, dacă era bărbat, mai bine termina ce începuse atunci pe balcon, când a vrut să se sinucidă. Când l-am numit puşcăriaş, nu mă refeream la situaţia actuală, ci era doar o vorbă obişnuită de-a mea, pe care o spun când sunt supărat. Am greşit şi pentru asta voi plăti cu două etape de suspendare", a încheiat portarul de rezervă al Stelei, care a fost supendat pentru două etape de Comisia de Disciplină a FRF, la fel ca Lovin după meciul din Ghencea cu CFR Cluj.
Citiţi despre tentativa de sinucidere a lui Colţescu din octombrie 2008 aici
Antena3.ro

×
x close