"Din cîte am vorbit cu Tibi, el ar vrea să revină la echipa naţională, însă am înţeles că nu intră în vederile domnului Piţurcă. Nu înţeleg de ce, dar probabil că selecţionerul ştie mai bine. Ghioane a fost titular în acest sezon, a purtat chiar banderola de căpitan în cîteva meciuri şi cred că e îndreptăţit să spere că va fi convocat" a spus Cernat, citat de Gazeta Sporturilor.
?Înţeleg să nu mă cheme pe mine, dar pe Tibi... Piţurcă e dubios", a completat Cernat.
Mijlocaşul a mai subliniat că nici nu se gândeşte să revină în România, deşi şi-ar dori o schimbare. ?După 8 ani, îmi doresc o schimbare, însă nu cred că mă întorc în România. Am vorbit cu familia şi am stabilit că încă nu este momentul să mă întorc în ţară. La câte scandaluri au fost, nu mai există respect, nu mai este nimic, iar cu criza asta o să fie şi mai mare deranj", a mai spus Cernat, conform Sport.ro. Florin Cernat ajunge în această vară la sfârşitul contractului cu Dinamo Kiev.
Antena3.ro