Sursa citată notează că administratorul delegat al Cataniei, Pietro Lo Monaco, încearcă să finalizeze acest schimb cât mai rapid, deoarece Dubarbier este monitorizat şi de alte grupări europene, printre care Atletico Madrid, Zenit Sankt Petersburg şi Ajax Amsterdam. Totodată, Pietro Lo Monaco a declarat, marţi seară, la postul de televiziune Rai TV, că mijlocaşul român Nicolae Dică va pleca în această iarnă de la echipa italiană.
Dubarbier, în vârstă de 22 de ani, a fost achiziţionat de CFR Cluj de la formaţia Gimnasia La Plata pentru 750.000 de euro, dar preţul argentinianului a crescut după prestaţiile avute în meciurile din grupele Ligii Campionilor.
Antena3.ro