Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Becali presează pentru a-l aduce pe Ogăraru din iarnă la Steaua

Becali presează pentru a-l aduce pe Ogăraru din iarnă la Steaua

1 minut de citit Publicat la 09:40 15 Dec 2009 Modificat la 09:40 15 Dec 2009
Becali presează pentru a-l aduce pe Ogăraru din iarnă la Steaua
S-a încheiat turul de campionat, iar Gigi Becali se ocupă personal de transferurile Stelei în pauza competiţională. Latifundiarul nu a ţinut seama de lista lui Panduru şi l-a contactat pe George Ogăraru pentru a-i oferi să joace în Ghencea în retur. Becali consideră deja rezoltat transferul braşoveanului Sburlea, cu toate că Dinu Gheorghe susţine în continuare că nu-i va da drumul acestuia.
"Am vorbit azi (n.r. - luni) şi cu Ogăraru care poate să semneze din iarnă. Să vedem ce răspuns îmi dă. El vrea salariu mare. Eu i-am spus de 10.000 pe lună şi încă 10.000 dacă luăm titlul", a declarat patronul Stelei, potrivit Mediafax.
Patronul Stelei a declarat, deja, luni că actualul titular de pe flancul drept al apărării, Golanski, a jucat ultimul său meci în Ghencea, urmând să fie vândut. În locul său ar putea veni George Ogăraru, care nu a jucat nici un meci în acest sezon pentru Ajax şi este aproape de expirarea contractului din Olanda.
"Panduru mi-a adus o listă cu câte un jucător pentru fiecare compartiment. Eu i-am spus că nu are rost să aducem jucători pentru fiecare post, în apărare suntem vulnerabili. Aici trebuie să aducem. Îl vom lua pe Sburlea de la Braşov. Steaua are un lot destul de bun care poate lua titlul", a precizat Gigi.
Antena3.ro

×
x close