După cinci etape de la revenirea în Liga I, Astra Ploieşti a reuşit prima victorie în acest sezon, învingând cu 3-1 chiar o formaţie de calibru, Rapid Bucureşti.
Giuleştenii au fost cei care au deschis scorul, Bozovici interceptând la marginea careului o pasă spre portar, în minutul 26, dar cinci minute mai târziu Astra a egalat. Liviu Ganea a restabilit echilibrul cu un şut de la 20 de metri, balonul fiind deviat şi de Marius Constantin.
În minutul 39, Strătilă s-a distrat cu Mardare şi i-a pasat lui Marius Alexe, care l-a învins pe Straton cu un şut cu pământul. Reuşita ploieştenilor i-a iritat pe fanii Rapidului, care au încercat să urmeze exemplul prost dat de fanii lui Dinamo la meciul cu Slovan Liberec. Arbitrul Marian Bordean a oprit meciul preţ de patru minute, timp în care jandarmii şi-au făcut apariţia pe teren şi, cu ajutorul gazelor lacrimogene, i-au calmat pe suporterii giuleşteni.
Scorul final a fost stabilit de acelaşi Alexe, care în minutul 55 a profitat de o nouă neînţelegere între fundaşii centrali ai echipei Rapid. Astra a mai punctat odată în poarta lui Straton, dar arbitrul a anulat golul din cauza unui fault la Lazăr.
Au evoluat echipele:
Astra: 12. Cr. Munteanu - 4. Mihalache, 5. Rohat, 3. Oprsal, 25. Crăciun - 18. Strătilă (7. Paulinho '70), 8. Takayuki, 16. V. Gheorghe, 24. A. Stan (27. Vlaicu '90+2) - 19. L. Ganea (14. G. Păun '87), 11. Alexe. Antrenor: Nicolo Napoli.
Rapid: 89. Straton - 13. Păun (2. Helder '46), 3. R. Fernandes, 23. M. Constantin, 5. Mardare (6. Matici '60) - 15. C. Lazăr - 7. Cesinha, 30. Spadacio, 19. Bozovici - 9. Răduţă (29. Buga '68), 18. Joao Pinto. Antrenor: Viorel Hizo.
Antena3.ro