FC Timişoara a rămas neînvinsă în acest campionat. Bănăţenii au remizat duminică, scor 1-1, în deplasare cu Astra, într-un meci din etapa a VII-a a Ligii I. Gazdele au avut prima fază periculoasă în minutul 24, dar Miranda nu a ajuns la o minge centrată de Fatai. În minutul 41, Curtean a executat o lovitură liberă, iar Goga a deviat balonul care a trecut pe lângă.
Fostul dinamovist Lucian Goian, care s-a aflat la jocul de debut pentru Astra, a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize. A trimis puţin peste cu capul după un corner.
La şase minute după pauză gazdele au trecut pe lângă deschidrea scorului. Fatai a deviat un şut a lui Miranda, dar Pantilimon s-a aflat la post. Bănăţenii au reuşit să înscrie în minutul 54, dar golul a fost anulat pentru un fault în atac a lui Maghera.
Gazdele au izbutit golul de 1-0 în minutul 56. Fatai a marcat cu un şut din careu după o pasă a lui Măţel. Bănăţenii au egalat în minutul 75. Helder a marcat în primul său meci în tricoul alb-violet. S-a terminat 1 la 1, iar prahovenii au rămas fără niciun succes după şapte etape.
Formaţiile de start:
Astra Ploieşti: Miron, Măţel, L. Goian, Nogo, Mihalache, Paulinho, Seto, Popara, Pătraşcu, Fatai, Miranda
Poli Timişoara: Pantilimon, Luchin, Scutaru, Burcă, Helder , Curtean, Alexa, Bourceanu, Goga, Magera, Axente
Antena 3