ASTRA-STEAUA 2-0. Trupa lui Marius Șumudică se impune și are șase puncte avans cu doar trei etape înainte de finalul campionatului.
"Am luat un avantaj considerabil și cred că avem prima șansă la campionat. Am fost foarte motivat, dar pe parcursul meciului m-am calmat. Diferența am făcut-o noi și caracterele noastre puternice. Mai sunt trei meciuri și să vedem ce se va întâmpla, la Euro ne gândim după. Șumudică ne-a spus că suntem cei mai buni și că trebuie să arătăm asta. Steaua era cea mai puternică adversară a noastră, dar i-am învins și cred că avem prima opțiune la campionat", a declarat după meci, Denis Alibec.
Varela: "Am pierdut titlul din cauza mea. Două greșeli. Nu trebuie să spună nimeni nimic. Șase puncte e greu să le întorci. Nu cred că vom câștiga titlul, vom lupta până la sfârșit. Avem cea mai bună echipă, cel mai bun lot, asta nu s-a întâmplat pe teren, eu nu m-am ridicat la nivelul meciului. Am greșit și ce pot să spun, să dau vina pe altcineva? Astăzi s-a întâmplat, a fost ziua când nu trebuie să ieși din casă".
Denis Alibec a fost eroul Astrei în acest derby, în urma căruia giurgiuvenii s-au desprins la șase puncte de campioană cu trei etape înainte de final, la doar trei zile după ce Steaua se impunea la Giurgiu cu 2-0 în semifinalele Cupei Ligii, scrie agerpres.
Gazdele au avut prima ocazie a meciului, prin William De Amorim (5), blocat in extremis de Florin Niță.
Steaua și-a creat trei situații bune de gol, prin Mihai Pintilii (21), Alex Chipciu (36), Adrian Popa (43), dar Astra a reușit să deschidă scorul. Varela a comis o gafă de proporții, Alibec a interceptat și Niță l-a faultat în careu, penalty-ul fiind transformat de Valerică Găman (45).
Alibec a semnat prima ocazie a reprizei secunde (49), însă Niță a fost la post.
Steaua nu a reușit să pună presiune prea mare nici după pauză, însă a avut două ocazii, ambele prin Jugurtha Hamroun, în min. 60 și 64 (bară).
Încercarea Stelei de a reveni pe tabelă a fost frântă de o nouă eroare a lui Varela, care l-a faultat de Filipe Teixeira în careu, faza pornind după o pasă de excepție a aceluiași Alibec, care a transformat apoi, cu șansă, penalty-ul acordat (77).
După ce lui Ciprian Marica i-a fost anulat un gol pentru o presupusă poziție de ofsaid (80), Alibec a mai avut o mare șansă de gol (85), dar Niță a salvat.
Steaua a avut un gol anulat reușit de Marica pe motiv de offseid.
min 76, Varela o îngroapă pe Steaua și mai face un penalty pentru giurgiuveni. Alibec marchează și Astra e campioană.
Steaua schimbă la pauză. Ies Tamaș și Bourceanu și intră Marica și Gabi Enache. Trupa lui Reghecampf joacă slab însă și are nevoie de două goluri pentru a reveni în lupta pentru titlu.
1-0. la pauză. Valerică Găman a înscris de la 11 metri.