Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Astăzi începe oficial noul sezon intern: Steaua şi Petrolul se întâlnesc în Supercupa României

Astăzi începe oficial noul sezon intern: Steaua şi Petrolul se întâlnesc în Supercupa României

M.T.
3 minute de citit Publicat la 09:13 10 Iul 2013 Modificat la 09:13 10 Iul 2013
Astăzi începe oficial noul sezon intern: Steaua şi Petrolul se întâlnesc în Supercupa României
Noul sezon intern începe oficial azi, odată cu meciul dintre Steaua şi Petrolul Ploieşti din Supercupa României, care se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti, de la ora 20:45.

Cu cinci trofee la activ, Steaua este cea mai titrată echipă din această competiţie, însă ultimul succes al roş-albaştrilor a venit în urmă cu şapte ani, după o victorie cu 1-0 în faţa Rapidului.

Laurenţiu Reghecampf speră să întrerupă această perioadă de secetă şi a declarat că programul echipei a fost făcut în aşa fel încât jucătorii săi să fie pregătiţi pentru confrumtarea cu câştigătoarea Cupei României.

„Noi ne dorim enorm să câştigăm meciul de miercuri. Am făcut programul astfel încât jucătorii să fie pregătiţi pentru acest meci şi suntem gata să câştigăm următorul trofeu. Asta e ceea ce ne-am propus. Nu avem probleme de lot, vom intra în teren cu cea mai bună echipă”, a spus tehnicianul campioanei.

Steaua nu a reuşit încă să găsească un înlocuitor pe măsură pentru golgheterul sezonului trecut, Raul Rusescu, plecat la FC Sevilla, italianul Federico Piovaccari, adus sub formă de împrumut de la Sampdoria, nereuşind să convingă în scurta perioadă în care s-a pregătit cu noii săi colegi.

Cu toate acestea, Reghecampf este convins că jucătorii tineri, precum Gabi Iancu sau Nicolae Stanciu, vor reuşi să se impună şi să-l facă uitat pe Rusescu. De asemenea, antrenorul stelist aşteaptă de la Mihai Costea să confirme forma foarte bună arătată în pregătiri, unde a fost unul dintre remarcaţi.

„Cu siguranţă se va simţi lipsa lui Rusescu, e greu să înlocuieşti un jucător de valoarea lui Raul într-un timp atât de scurt, dar sunt convins că jucători tineri precum Iancu sau Stanciu, care îşi doresc să se afirme, vor putea să-l înlocuiască. Cred că şi-au dat seama cam ce au de făcut la Steaua”, a spus Reghecampf.

De cealaltă parte, prahovenii au pentru a doua oară ocazia de a cuceri Supercupa României, la precedenta apariţie în această competiţie, în 1995, Petrolul fiind învinsă chiar de Steaua, scor 0-2.

Antrenorul ploieştenilor, Cosmin Contra, consideră că Steaua este favorită, dar se bazează pe dorinţa elevilor săi de a cuceri al doilea trofeu în acest an.

„Este primul meci oficial al acestui sezon, întâlnim campioana României, care a defilat sezonul trecut în campionat şi care cred că este echipa favorită în acest meci. E o şansă unică pentru noi să câştigăm două trofee într-un singur an şi asta le-am spus şi jucătorilor, să nu se mulţumească cu un singur trofeu”, a spus fostul fundaş dreapta al echipei naţionale.

Dacă steliştii s-au despărţit de Rusescu, iar Chipciu este accidentat şi nu va putea evolua, în schimb cei de la Petrolul au rămas fără cel mai bun jucător din stagiunea precedentă, Jeremy Bokila, care a refuzat să intre în cantonament pentru meciul din Supercupă şi a plecat în Olanda.

Potrivit Gazetei Sporturilor, atacantul de 24 de ani s-a înţeles cu Ajaccio, echipa la care evoluează Adrian Mutu, după ce le-a spus oficialilor corsicani că este liber de contract.

„Bokila are o problemă de indisciplină, a refuzat să intre în cantonament, dar e jucătorul Petrolului pentru încă doi ani de zile şi se vor face demersuri pentru a-l suspenda pe toată această perioadă. Am încercat să discutăm cu el, dar se pare că nu doreşte”, a precizat Contra.

Tehnicianul câştigătoarei Cupei României nu vrea însă să facă din absenţa lui Bokila un alibi în cazul în care echipa sa va fi învinsă: „Nimeni nu e de neînlocuit, întotdeaua găseşti un jucător cu care îi poţi înlocui pe alţii. Indiferent că nu joacă Bokila, Hamza sau Cristea, ceilalţi trebuie să facă totul pentru a câştiga acest trofeu şi sunt sigur că vom da o replică bună echipei campioane”.

Contra a spus că s-a pregătit cu elevii săi inclusiv pentru loviturile de departajare, dar consideră că un asemenea scenariu nu ar avantaja nici una dintre echipe.

„Suntem pregătiţi să ajungem în prelungiri şi la penaltyuri. Dar nu cred că acest lucru ne va ajuta nici pe noi, nici pe Steaua, pentru că vom juca săptămâna viitoare în cupele europene”, a explicat Contra.

Echipe probabile:


Steaua: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Ad. Popa, N. Stanciu, Cr. Tănase - M. Costea

Petrolul: Pecanha - Alcenat, Manasse, Neag, Guilherme - Mustivar, Hoban - Boudjemaa, Grozav, Ad. Cristea - Hamza

×
x close