Antena 3 CNN Sport Fotbal intern S-a decis soarta lui Anghel Iordănescu. Anunţul făcut de Federaţia Română de Fotbal

S-a decis soarta lui Anghel Iordănescu. Anunţul făcut de Federaţia Română de Fotbal

<1 minut de citit Publicat la 17:52 29 Oct 2015 Modificat la 17:52 29 Oct 2015
picture-iordanescu.jpg
Răzvan Burleanu, președintele FR Fotbal, a anunțat, joi, că Anghel Iordănescu rămâne selecționer al echipei naționale de fotbal a României până la finalul EURO 2016, conform deciziei Comitetului Executiv al FRF, scrie Agerpres.

''A fost votată în unanimitate prelungirea contractului de selecționer al lui Anghel Iordănescu și a stafului său tehnic. Condițiile financiare sunt la fel ca până acum, iar contractul este valabil până în luna iulie, imediat după terminarea Campionatului European'', a spus Răzvan Burleanu.

În continuare, el a precizat: ''Ne interesează prezența la Campionatul European, facem tot ce putem să asigurăm condițiile optime. S-a votat un cantonament cuprins între 24 ianuarie — 6 februarie, pentru jucătorii din țară, după modelul de anul acesta, cantonament organizat în Antalya''.

Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal s-a desfășurat joi la Casa Fotbalului din București.

×
x close