Formaţia din Ştefan cel Mare a început în forţă meciul din Antalya, având deja un avantaj de două goluri după doar 22 de minute, anunţă prosport.ro. Torje a marcat la doar 180 de secunde de la primul fluier al arbitrului, după un şut de la mare distanţă al lui Vranjkovic respins de portar în faţa mijlocaşului român. 19 minute mai târziu, Claudiu Niculescu, revenit recent în lotul dinamovist, a înscris în stilu-i caracteristic, printr-o lovitură liberă imparabilă. Dacă Gabi Torje speră să reintre în graţiile suporterilor dinamovişti după ce a participat la "bairamul" faimos la care s-a cântat maneaua "Steaua e numai una", Claudiu Niculescu a fost catalogat, recent, drept "rebut" de către fostul internaţional Gică Popescu. Acesta declarase că Dinamo cu are cum să spere la calificarea în premieră în grupele Ligii Campionilor cu jucătorii transferaţi până acum, dintre care l-a dat exemplu pe Niculescu.
Lucian Goian avea şi el ceva de dovedit, după ce ratase o ocazie rarisimă în ultimul minut al meciului de Cupa Uefa cu NEC Nijmegen, în urma căruia s-a ratat calificarea mai departe în a doua competiţie fotbalistică a Europei. De asemenea, Goian fusese puternic afectat de scandalul "Maneaua", în urma căruia cu greu a fost reprimit în lotul dinamovist. Meciul cu Sturm Graz a fost şansa lui de a-şi arăta calităţile, iar jucătorul nu a ezitat, marcând în minutul 30 golul trei al echipei sale.
Antrenorul dinamovist, Mircea Rednic, a trimis pe teren o echipă schimbată în a doua repriză, atacantul lui Mitea, care nu a confirmat de la venirea sa la Dinamo, primind şi el o şansă. Fostul jucător al lui Ajax Amsterdam a reuşit, şi el, să marcheze două goluri, în minutele 48 şi 73, ducând scorul la 4-0 şi, apoi, la 5-2. Singurul moment în care Sturm Graz, obişnuită a grupelor Ligii Campionilor în urmă cu câţiva ani, a reuşit să îşi arate valoarea a fost revenirea de la 4-0 la 4-2 în doar două minute, 69 şi 71.
Dinamo a încheiat, astfel, cu bine primul test al iernii, dându-le speranţe suporterilor alb-roşii că echipa se va putea menţine ca lider în Liga 1 până la sfârşitul campionatului.
Iată cel mai frumos gol al partidei, marcat de atacantul Claudiu Niculescu, din lovitură liberă:
Antena3.ro