Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Adrian Mutu și-a anunțat încheierea carierei de jucător

Adrian Mutu și-a anunțat încheierea carierei de jucător

3 minute de citit Publicat la 21:42 20 Mai 2016 Modificat la 21:42 20 Mai 2016
sdfgh.jpg

Atacantul român Adrian Mutu și-a anunțat, vineri, încheierea carierei de fotbalist, prin intermediul unei scrisori trimise cotidianului italian ''Corriere dello Sport-Stadio'', citată de portalul Goal.com, transmite Agerpres.

Mutu (37 ani) ține să mulțumească în special clubului Fiorentina și naționalei României, deoarece grație lor a atins apogeul în fotbal.

În cei 20 de ani de carieră, în care a purtat tricoul a 13 cluburi, Mutu a marcat 199 de goluri, scrie sursa citată, iar acum își agață ghetele în cui și va începe un nou capitol, cel de antrenor.

"După atâția ani petrecuți pe terenul de joc, a sosit momentul să mă opresc, să-i închei cariera. Am trăit un vis frumos și vreau să las un semn al imensei mele recunoștințe tuturor celor care m-au ajutat în viață și în profesie. Un vis care a fost posibil grație echipelor (la care a jucat, n. red.), de la FC Argeș la Dinamo, până la Inter, de la Verona la Parma, de la Chelsea la Juventus, de la Cesena la Ajaccio, trecând pe la Petrolul, Pune și până la ASA Târgu Mureș. În principal, totuși, vrea să mulțumesc Fiorentinei, și pe primul loc, evident, naționalei mele, a României, căreia îi sunt golgheter cu 35 de goluri (la egalitate cu Gheorghe Hagi, n. red.) și care întotdeauna a venit pe primul lor. Grație lor mi-am asigurat un loc în paradisul fotbaliștilor și nu voi uita niciun minut din multele meciuri jucate", scrie Mutu în scrisoarea sa.

Mutu nu are niciun regret după o carieră care putea fi și mai strălucitoare: "Puteam câștiga mai mult? Am câștigat ceea ce visam, iubirea oamenilor, unică, fără preț. Pentru un moment vreau să las deoparte erorile pe care le-am făcut și pentru care am plătit prețul în viață. Acum e timpul doar pentru o imensă fericire pentru o carieră plină de iubire. Pentru acest lucru vreau să spun mulțumesc. Mulțumesc României: nu voi uita niciodată emoțiile debutului, pe 29 martie 2000, și nici sudoarea pentru calificarea la EURO 2008, când am marcat un gol Italiei, învingându-l pe Gigi Buffon, unul dintre simbolurile azzurri-lor".

Fostul internațional se oprește un moment și asupra performanțelor sale cu echipele de club la care a jucat: "Mulțumesc echipei Dinamo București, cu care, la 18 ani, am câștigat cupa și campionatul. Mulțumesc Parmei, cu care am ocupat locul 5 în clasament, la puține puncte de locul 4, câștigând calificarea în Cupa UEFA. Pentru Florența și Fiorentina am o ploaie de mulțumiri. Acel loc 5 în ciuda penalizării de 15 puncte va rămâne 'micul' miracol sportiv la care am contribuit. Tuturor tifosi-lor viola vreau să le fac cadou două imagini pe care le păstrez pe viață: golul cu Slavia Praga care a deschis ușa primei participări în Champions League din era Della Valle și prima doppietta realizată în Olanda contra lui PSV".

"O viață, a mea, dedicată iubirii pentru oameni, iubire despre care vă povestesc. Vă mulțumesc, din inimă, pentru că ați contribuit, voi toți, la înfăptuirea visului unui copil, care azi, după 522 de meciuri la echipele de club și 77 prezențe cu naționala României, a decis să pună deoparte aceste amintiri, conștient că emoțiile vor rămâne întotdeauna în mine'', mai arată Mutu în încheiere.

Mutu și-a început cariera la FC Argeș, iar apoi a evoluat la Dinamo București, Internazionale Milano, Hellas Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploiești, Pune City și ASA Târgu Mureș. A jucat la loturile naționale de juniori, precum și la reprezentativa națională de seniori, pentru care a marcat 35 de goluri în 77 de selecții.

În septembrie 2004, când juca la Chelsea, a fost depistat pozitiv la controlul antidoping (la cocaină) și a fost suspendat o perioadă de 7 luni. Chelsea l-a concediat și ulterior l-a dat în judecată pentru încălcarea contractului, cerând despăgubiri de 22,5 milioane lire sterline, prețul plătit de londonezi Parmei pentru transferul său. După ce litigiul a trecut prin mai multe instanțe sportive și civile, în cele din urmă Mutu a scăpat de plata banilor pretinși de Chelsea.

În ianuarie 2010, pe când juca la Fiorentina, Mutu a ieșit din nou pozitiv la un test antidoping (sibutramină) și a primit o suspendare de nouă luni, redusă apoi la șase luni.

De asemenea, Mutu a fost implicat într-o serie de scandaluri în afara terenului, în octombrie 2015 fiind condamnat în primă instanță la 14 luni de închisoare cu suspendare de justiția italiană, pentru lovirea unui ospătar albanez din Florența, în 2010, pe vremea când evolua la Fiorentina.

×
Etichete: Adrian Mutu
x close