Mircea Lucescu, după ce a fost numit oficial noul selecționer al naționalei României: „Soția mi-a spus să stau acasă”06 Aug
Niță, portarul naționalei de fotbal, a fost desemnat cetățean de onoare al județului Ilfov: „Îmi doresc să duc numele cât mai sus”31 Iul
Un fotbalist de 16 ani, fost portar la Dinamo, a murit după ce ar fi luat o bacterie dintr-o piscină25 Iul
Corvinul Hunedoara s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League, deși a fost învins cu 0-2 de Paksi18 Iul
Adevarul.roPrețul securității pentru România în era Trump: „Ecuația este schimbată”. De ce Polonia rămâne favorită la Washington
Adevarul.roCum acționau doi români care au furat peste 50.000 de dolari de la femei pe care le păcăleau în parcări din Australia
Click.roAnul în care ieși la pensie dacă ești născut în 1968, 1970, 1975 sau 1980. Calculele care îi sperie pe români după noua lege
Gsp.roAdrian Mititelu junior s-a retras din viața publică » Prezent la „Prietenii lui Ovidiu”, Mititelu senior a dezvăluit relația actuală dintre ei: „Sunt sărac în momentul de față”
Observator NewsOraşul din România unde taxa pe gunoi poate ajunge peste 1.000 de lei. Sunt majorări de 75%
Jurnalul.roAsaltul #rezist asupra șefiei marilor parchete, sub atenta monitorizare a Palatului Cotroceni
spynews.roO femeie a căzut cu mașina în râul Jiu! A fost scoasă din apă de pompieri. Totul a fost filmat
Prima cale ferată de mare capacitate construită în deșertul african. 580 de kilometri de șină montați în condiții extreme10 Ian
O femeie a cumpărat o casă ieftină în Italia pentru stilul de viață de acolo, apoi sănătatea fiului ei s-a îmbunătățit brusc10 Ian
Cum a dus trecerea la euro la dublarea prețurilor în 48 de ore în Bulgaria: „Un test deliberat al toleranței publice”Publicat acum 10 ore si 32 minute
Cuplul care a supraviețuit 66 de zile plutind în derivă pe Oceanul Pacific, după ce balenele le-au scufundat vasulPublicat acum 17 ore si 53 minute
Revoltat de taxele mari, un sucevean și-a plătit dările doar cu monede. Mărunțișul cântărea 5 kg10 Ian
Harta taxelor locale. Cât au crescut impozitele în 2026 în funcție de orașul de domiciliuPublicat acum 20 ore si 47 minute
„Am stat 6 luni fără curent”: Americanii nu mai fac față prețurilor uriașe la energie. Factura lunară sare de 2.000 de dolari11 Ian
Se eliberează Europa de China? Ce se știe despre mina de pământuri rare aflată în centrul bătăliei pentru minerale critice pe continent10 Ian
18 ani fără să cheltui un leu. Atât i-ar lua unui român cu salariu minim să strângă bani pentru un apartament10 Ian
Antena SportCe afaceri şi ce avere are Călin Donca. Câţi bani cheltuie zilnic concurentul Survivor România 2026
Observator NewsOraşul din România unde taxa pe gunoi poate ajunge peste 1.000 de lei. Sunt majorări de 75%
JurnalulApocalipsa din farfurie: invazia organismelor modificate genetic și editate genomic nu mai poate fi oprită
Viva.roCe moment răscolitor! Cei care au trecut pe lângă mormântul lui Ion Dolănescu, de la cimitirul Bellu, au fost uluiți de tot ce au văzut acolo. Ce se întâmpla la locul de veci îți face pielea de găină
Wowbiz.roImagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Kfetele.roSofia Vicoveanca, internată de urgență la spital, după ce a suferit un infarct! Cum se simte acum, interpreta de muzică populară?
Stirile KANAL DFemeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat