Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Academia "Hagi" aduce la Constanţa Barcelona şi Real Madrid pentru un turneu de tineret

Academia "Hagi" aduce la Constanţa Barcelona şi Real Madrid pentru un turneu de tineret

<1 minut de citit Publicat la 19:19 02 Iun 2010 Modificat la 19:19 02 Iun 2010
Academia "Hagi" aduce la Constanţa Barcelona şi Real Madrid pentru un turneu de tineret
Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" îşi clădeşte, încetul cu încetul, un nume şi organizează trei turnee de tineret în luna august la Constanţa, pentru juniorii sub 21, 17 şi 15 ani. Meciurile se vor disputa pe stadionul echipei Farul Constanţa, iar formaţiile participante vor fi cele ale unor cluburi faimoase precum Barcelona, Real Madrid, AC Milan, Dinamo Kiev sau Galatasaray Istanbul.
Înfiinţată în urmă cu aproximativ un an, academia de fotbal a lui Hagi este foarte prezentă în lumea fotbalului la nivel de juniori. Academia "Hagi" a participat la "Mundialito" şi acum va fi gazda unor turnee la care vor veni echipe cu nume mare.
Turneul pentru tineri sub 21 de ani se va desfăşura între 3 şi 5 august la Constanţa, iar patricipatele vor fi Academia "Hagi", AC Milan, Galatasaray Istanbul şi o echipă românească încă necunoscută. La sub 15 ani, turneul va avea loc între 17 şi 21 august şi vor participa Dinamo Moscova, Galatasaray Istanbul, Levski Sofia, Legia Varşovia, Partizan Belgrad, Dinamo Kiev şi Academia "Ferenc Puskas", potrivit Mediafax.
Participantele pentru turneul de sub 17 ani, desfăşurat între 10 şi 12 august, nu au fost încă anunţate.
Antena3.ro



×
x close