Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Zece fotbalişti columbieni au fost asasinaţi în Venezuela de o grupare de gherilă (VIDEO)

Zece fotbalişti columbieni au fost asasinaţi în Venezuela de o grupare de gherilă (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 01:24 27 Oct 2009 Modificat la 01:24 27 Oct 2009
Zece fotbalişti columbieni au fost asasinaţi în Venezuela de o grupare de gherilă (VIDEO)

Trupurile a zece jucători columbieni de fotbal au fost găsite în Venezuela, în apropierea graniţei. Cei zece prezentau multiple răni provocate de împuşcături şi au fost găsiţi în statul venezuelean Tachira. Autorităţile suspectează gruparea de gherilă de extremă-stânga ELN pentru aceste crime, condusă de un om cunoscut drept El Payaso (Clovnul).

Echipa, răpită în urmă cu două săptămâni, era cunoscută sub numele de Los Maniceros sau "oamenii alunelor", jucătorii fiind în timpul liber şi vânzători de alune la graniţă. Totul a început pe 11 octombrie, când, conform martorilor, cincisprezece persoane şi-au făcut apariţia pe terenul din municipiul Fernandez Feo şi au sechestrat 10 jucători columbieni, un venezuelean şi un peruvian.

După cum a confirmat secretarul local din Tachira, Leomango Flores, columbianul Manuel Junior Cortez, în vârstă de 18 ani, a fost singurul supravieţuitor şi cel care a confirmat faptul că echipa locală a fost executată de Armata de Eliberare Naţională (ELN). "După cum arată trupurile găsite, înţelegem că aceşti oameni acţionează ca nişte hiene, îşi marchează teritoriul", a spus Flores la televiziunea venezueleană Globovision. Presa speculează că un motiv pentru aceste crime îl poate reprezenta şi refuzul columbienilor de a deveni membri ai organizaţiei teroriste.



Antena3.ro

×
Etichete: Venezuela
x close