Cristian Chivu renunţă la cariera de fotbalist profesionist, potrivit lui Victor Becali, scrie Mediafax.
"Cristian Chivu are probleme medicale şi doreşte să-şi încheie activitatea ca jucător. În zilele următoare îşi va rezilia contractul cu Inter. Decizia lui cred că este definitivă, pentru că susţine că nu mai putea continua să joace" a precizat Victor Becali.
Potrivit impresarului, sunt şanse minime ca fostul jucător al echipei naţionale să revină la vreo echipă din campionatul intern.
Chivu nu a mai jucat un meci oficial din mai 2013, însă problemele sale medicale au apărut din august 2012. O luxaţie la un deget al piciorului l-a ţinut departe de gazon o perioadă, fiind operat în octombrie 2012 şi apoi din nou, în august anul trecut, după ce accidentarea a recidivat.
Chivu are 33 de ani, a îmbrăcat tricoul primei reprezentative de 75 de ori şi e evoluat pe parcursul carierei la CSM Reşiţa, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma şi Internazionale Milano.