Antena 3 CNN Sport Fotbal extern UEFA a tras la sorţi partidele din primele două tururi preliminare ale Ligii Campionilor, ediţia 2011-2012

UEFA a tras la sorţi partidele din primele două tururi preliminare ale Ligii Campionilor, ediţia 2011-2012

1 minut de citit Publicat la 14:59 20 Iun 2011 Modificat la 14:59 20 Iun 2011
UEFA a tras la sorţi partidele din primele două tururi preliminare ale Ligii Campionilor, ediţia 2011-2012
Foto: Agerpres
Luni, la Nyon, a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din primele două turui preliminare din ediţia 2011-2012 a Ligii Campionilor. Cele două reprezentante ale României nu s-au aflat în urne, FC vaslui urmând să intre în competiţie în turul 3 preliminar, în timp ce campioana Oţelul Galaţi va evolua direct în grupe.

Dintre cele 19 partide care au fost decise de sorţi, cea mai interesantă pare a fi cea dintre campioanele Austriei şi Ungariaie, Sturm Graz şi Videoton. De asemenea, de urmărit şi confruntarea între Partizan Belgrad (Serbia), care anul trecut s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, şi FK Skendija 79 (Macedonia), debutantă în cupele europene.

Meciurile din primul tur preliminare vor avea loc pe 28/29 iunie şi 5/6 iulie, iar cele din turul 2 pe 12/13 iulie şi 19/20 iulie.

Liga Campionilor, Primul tur preliminar

Tre Fiori (San Marino) - Valletta FC (Malta)
FC Santa Coloma (Andorra) - Dudelange (Luxemburg)

Liga Campionilor, Turul 2 preliminar

Maccabi Haifa (Israel) - Borac (Bosnia)
Mogren (Muntenegru) - Litex Loveci (Bulgaria)
Maribor (Slovenia) - FC Santa Coloma/Dudelange
Skenderbeu (Albania) - APOEL (Cipru)
Slovan Bratislava (Slovacia) - Tobol (Kazahstan)
Sturm Graz (Austria) - Videoton (Ungaria)
Zestafoni (Georgia) - Dacia Chişinău (Moldova)
Dinamo Zagreb (Croaţia) - Neftci Baku (Azerbaidjan)
Piunik Erevan (Armenia) - Viktoria Plzen (Cehia)
Partizan Belgrad (Serbia) - Skendija (Macedonia)
Tre Fiori/Valletta FC - Ekranas (Lituania)
Malmo (Suedia) - HB Torshvan (Insulele Feroe)
Shamrock Rovers (Irlanda) - Flora Tallinn (Estonia)
Rosenborg (Norvegia) - Breidablik (Islanda)
HJK (Finlanda) - Bangor City (Ţara Galilor)
Skonto (Letonia) - Wisla Cracovia (Polonia)
Linfield (Irlanda de Nord) - BATE Borisov (Belarus)

×
x close