Steaua Bucureşti a fost învinsă de echipa turcă Osmanlispor cu scorul de 2-0 (0-0), joi la Ankara, în prima etapă a Grupei L a Europa League la fotbal.
Formaţia din capitala Turciei a obţinut o victorie meritată, prin golurile înscrise de Cheikh Diabate în minutul 64, din penalty, şi Aminu Umar (min. 74).
Steaua a reuşit o primă repriză destul de bună, însă evoluţia din actul secund a fost modestă, în condiţiile eliminării lui Enache din minutul 45+2, după un gest stupid.
Steaua a început curajos şi a trecut aproape de gol chiar în primul minut, la lovitura de cap a lui Tamaş.
Osmanlispor a atacat susţinut mai bine de zece minute, permiţându-i lui Niţă o intervenţie bună în minutul 13. Vicecampioana României a echilibrat apoi disputa. Adrian Popa a fost blocat în minutul 26, după o pasă a lui Boldrin, iar imediat Golubovic a fost periculos la o lovitură de cap.
Tamaş, atent, a deviat în faţa lui Diabate (32).
Şase minute mai târziu, Popa a trimis un şut destul de moale, la care portarul gazdelor a fost uşor nesigur. În minutul următor, Bourceanu, ajuns surprinzător în careul advers a avut o situaţie mai bună, dar a trimis cu capul pe lângă.
Steaua a rămas în zece oameni în al doilea minut din prelungirile primei reprize: Enache a luat al doilea cartonaş galben după ce a lovit cu capul un adversar, când echipa bucureşteană urma să execute o lovitură liberă din preajma careului gazdelor.
Tamaş a fost din nou pe fază la o acţiune tăioasă a turcilor, în debutul reprizei secunde. Osmanlispor a atacat mai mult, iar Niţă a apărat un şut pe centrul porţii al lui Lawal (61).
La una din fazele următoare, Tamaş, până atunci printre cei mai buni oameni ai echipei sale, l-a faultat în careu pe Ndiaye, iar Diabate a transformat cu siguranţă lovitura de la 11 metri (64).
Formaţia din capitala Turciei a rămas la conducerea jocului şi şi-a mărit avantajul în minutul 74, când Umar a reluat de la marginea careului mic centrarea lui Thiago Pinto, unul dintre ei mai în formă jucători ai partidei.
Aganovic a fost aproape să reducă diferenţa (78).
Fostul stelist Raul Rusescu, intrat în minutul 78 la echipa turcă, a bătut bine o lovitură liberă, respinsă de Niţă (87). Osmanlispor a controlat finalul întâlnirii în faţa unui adversar resemnat.
Echipa antrenată de Laurenţiu Regehcampf nu a putut conta joi pe Momcilovic, Pintilii şi Filip.
Fundaşul polonez Lukasz Szukala, ex-Steaua, nu a făcut parte din lotul lui Osmanlispor pentru acest meci.
Formaţia turcă nu l-a avut în lot nici pe camerunezul Pierre Webo, unul dintre cei mai cunoscuţi jucători ai săi.
Osmanlispor, ocupanta locului 5 în ultima ediţie a campionatului Turciei, este neînvinsă în acest sezon. Antrenorul său, Mustafa Akcay, este neînvins în 19 meciuri în competiţiile de club organizate de UEFA.
În următoarea partidă din Europa League, Steaua va întâlni acasă echipa spaniolă Villarreal, pe 29 septembrie.