Helguera vrea să îşi revină după experienţa mai puţin fastă de la Valencia şi se află în vacanţă. Pentru ca relaxarea să fie completă, mijlocaşul defensiv a "angajat-o" pe soţia sa pentru a-i răspunde la telefon. Chiar şi în această situaţie, el cântăreşte diverse posibilităţi de a-şi continua cariera, iar una dintre acestea este aceea de a se muta în România. Fostul câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid în 2000 şi 2002 ştie despre participările echipelor româneşti, Steaua şi CFR Cluj, în această competiţie, în acest sezon.
El este atras de perspectiva de a simţi din nou "aerul de Champions League", iar şansa lui Dinamo de a se califica direct în grupe dacă va câştiga campionatul este una foarte tentantă pentru jucător. "
Lupta din România nu îi este întru totul străină lui Helguera, el ştiind de cele mai titrate echipe din campionat, Steaua şi Dinamo, şi rivalitatea dintre ele. "Ştiu că Julio a semnat în vară, am mai vorbit cu el de câteva ori. Cunosc, în mare, fotbalul românesc, ştiu câte ceva despre Steaua, despre Dinamo, două formaţii puternice din România, care se bat an de an pentru titlu. Şi îmi mai amintesc că am jucat un amical cu dinamoviştii, acum vreo câţiva ani..." a declarat el atunci când a fost întrebat ce ştie despre echipă.
Helguera a jucat pentre echipa naţională a Spaniei între 1998 şi 2004, perioadă în care a strâns 47 de prezenţe şi 3 goluri. Altfel, spaniolul a câştigat de două ori Liga Campionilor şi de trei ori titlul în Primera Division, toate acestea cu Real Madrid.
Antena3.ro