Tottenham îşi punea speranţele în meciul direct pentru a micşora diferenţa de puncte dintre ea şi United, dar înfrângerea de pe teren propriu în faţa "diavolilor roşii" o desprinde de primele două clasate din Premier League. Spurs rămân cu şanse teoretice să prindă cele două echipe din Manchester, dar United este singurul club care mai poate spera să îi oprească pe cei de la City din drumul către câştigarea Premier League.
Manchester a început meciul bine. Paul Scholes a predat, în primele 15 minute ale meciului, o lecţie despre cum se poate stăpâni mijlocul terenului cu ajutorul paselor. Tottenham, fără Rafael van der Vaart şi Garreth Bale, a reuşit să îşi impună jocul spre jumătatea primei reprize, schimbarea de abordare conducând la o ocazie de gol a lui Adebayor, al cărui şut a fost scos de portarul lui United.
Acelaşi Adebayor s-a plasat pe direcţia şutului lui Louis Saha, controlând mingea cu mâna înainte de a o trimite în poartă. Într-o fază care poate fi judecată în ambele sensuri, arbitrul întâlnirii a decis să sancţioneze abaterea lui Adebayor şi să anuleze golul.
Wayne Rooney a deschis scorul dintr-o lovitură de colţ în ultimul minut al primei reprize. Ashley Young a potolit avântul celor de la Tottenham cu un nou gol în minutul 60, nouă minute mai târziu reuşind un gol de senzaţie pentru a-şi completa dubla şi a înlătura orice dubiu cu privire la rezultatul meciului. Jermain Defoe a înscris golul de onoare pentru Spurs ('87).
Pentru gazde au jucat: Friedel, Walker, King, Kaboul, Assou-Ekotto, Lennon (Rose), Livermore, Sandro (Kranjcar), Modric, Adebayor, Saha (Defoe).
La Manchester United au evoluat: De Gea, Jones, Evans, Ferdinand, Evra, Nani (Park), Carrick, Scholes (Giggs), Young, Rooney, Welbeck.
Alte rezultate înregistrate în Premier League:
Fulham - Wolves: 5 - 0
Newcastle - Sunderland: 1 - 1
Blackburn - Aston Villa: 1 - 1
Manchester City . Bolton: 2 - 0
QPR - Everton: 1 - 1
Stoke - Norwich: 1 - 0
West Brom - Chelsea: 1 - 0
Liverpool - Arsenal: 1 - 2
Clasament: 1. Manchester City - 66p; 2. Manchester United - 64p; 3. Tottenham - 53p; 4. Arsenal - 49p; 5. Chelsea - 46p.