"Mi-am prelungit contractul cu doi ani, dar aceştia vor fi ultimii ai carierei mele. M-am decis. Vreau să dau maximul, să mă distrez şi sper că ne voi încheia cariera cu o victorie importantă într-o competiţiei precum Copa Libertadores.", a declarat fostul internaţional al Braziliei, la finalul unui antrenament, potrivit L'Equipe.
"Il Fenomeno", care a jucat 97 de partide pentru naţionala Braziliei, şi-a exprimat deja disponibilitatea de a merge în Africa de Sud. Cu toate acestea, este greu de crezut că va mai fi convocat la 33 de ani în locul unor jucători tineri precum Luiz Fabiano şi Robinho.
O carieră extraordinară, marcată însă de grave accidentări
Cariera europeană a lui Ronaldo a început în 1994, la PSV Eindhoven. Brazilianul a înscris nu mai puţin de 42 de goluri în 45 de partide pentru olandezi, atrăgând repede atenţia Barcelonei. Trecut în 1996 la clubul catalan, Ronaldo a explodat pur şi simplu şi a şocat lumea fotbalistică prin simţul extraordinar al porţii şi prin incisivitatea sa. În 49 de partide, el a înscris 47 de goluri.
A urmat transferul la Inter Milano şi o perioadă în care şi-a completat mult "arsenalul", perfecţionându-şi jocul în echipă şi execuţiile din faze fixe. în 1997 a câştigat pentru a doua oară în carieră trofeul de Jucătorul Anului FIFA, după cel luat în perioada Barcelona. În 99 de partide, Ronaldo a înscris 49 de goluri, dar ghinionul i-a curmat succesul de la formaţia lombardă. O ruptură de ligament la genunchi l-a ţinut pe bară doi ani de zile, la revenire el transferându-se la Real Madrid. În capitala Spaniei, între 2002 şi 2007, şi a impresionat în primii ani. Problemele de greutate l-au dus, în cele din urmă, în dizgraţie, iar după o trecere scurtă pe la AC Milan, marcată de o nouă accidentare gravă, Ronaldo a ajuns la 32 de ani la Corinthians.
Antena3.ro