Antena 3 CNN Sport Fotbal extern România urcă până pe locul 32 în clasamentul FIFA. Lider rămâne Spania

România urcă până pe locul 32 în clasamentul FIFA. Lider rămâne Spania

1 minut de citit Publicat la 18:51 31 Mar 2010 Modificat la 18:51 31 Mar 2010
România urcă până pe locul 32 în clasamentul FIFA. Lider rămâne Spania
Naţionala României se situează pe locul al 32-lea în clasamentul FIFA Coca - Cola comunicat miercuri de forul de la Nyon. Echipa lui Răzvan Lucescu urcă, astfel, patru locuri faţă de precedenta clasare cu toate că în acest răstimp a pierdut partida amicală cu naţionala Israelului.
Situaţia echipei României se îmbunătăţeşte de la lună la lună. Astfel, de la minimul istoric ocupat în decembrie 2009, "tricolorii" au reuşit să urce în fiecare lună în clasament cu toate că nu au disputat partide importante. Victoria cu 1-0 cu Polonia şi înfrângerea cu 0-2 cu Israelul au dus echipa lui Răzvan Lucescu pe locul 32.
Dintre adversarele României în preliminariile Euro 2012, Franţa este în continuare cel mai bine clasată, locul 8 cu 1.077 de puncte. Urmează Bosnia-Herţegovina (locul 47 - 642 de puncte), Belarus (locul 80 - 404 puncte), Albania (locul 83 - 389 de puncte) şi Luxemburg (locul 124 - 198 de puncte).
Liderul clasamentului rămâne şi în această lună Spania, învingătoare a Franţei în amicalul de pe 3 martie. Iată primele 20 de poziţii din clasamentul FIFA dat publicităţii pe 31 martie:
1. Spania 1.602 puncte
2. Brazilia 1.589
3. Olanda 1.261
4. Portugalia 1.214
5. Italia 1.183
6. Germania 1.157
7. Anglia 1.120
8. Franţa 1.077
9. Argentina 1.075
10. Croaţia 1.051
11. Grecia 1.032
12. Rusia 1.009
13. Chile 974
14. Egipt 967
15. Serbia 950
16. SUA 948
17. Mexic 921
18. Uruguay 902
19. Australia 898
20. Camerun 887.
Antena3.ro

×
x close