"Felul în care a jucat Naţionala lui Ryde (căci a devenit a lui) ar fi putut transcede rezultatul. Sînt succese seci şi necalificări pline de zeamă şi speranţă. Şi de mîndrie. Mi se pare că dacă avem nevoie de ceva e nu să izbîndim local ci să ne construim în lungimea timpului. Asta au făcut handbalistele care afirmă că joacă pentru ele însele, deşi poartă un echipament tricolor. Dar la izbîndă e simplu. Trompete, confetti, ditirambe. Sîntem tari la de-alde d-astea. Nu că sînt inutile, nu. E bine să sărbătorim o calificare. Dar celebrarea adevărată e a jocului. Un fel de a juca deştept, deconstipat, „fără frică şi fără reproş”, cum se zicea despre cavalerii altor timpuri. Ei bine, n-am vrut neapărat să mă exprim despre asta pentru că sînt, din fericire, destui care să o facă, şi cu destul sens. Ceva m-a răzgîndit. Ajung imediat acolo.Pînă atunci, plecăciunile. Pentru Neagu, în faţa căreia se înclină tot Nordul, adică tot handbalul. Presa daneză şi, prin ricoşeu, cea norvegiană parcursă noaptea a fost un deliciu
. Cristina a devenit un soi de Odin mînuind un ciocan neiertător. Poate fi şi un alibi, pentru că le justifică, într-un fel, căderea. Au fost răpuse de un personaj mitic. „N-am reuşit nimic contra ei”, se plînge antrenorul lor. „A făcut tot e a vrut”, suspină portăriţa", a scris Radu Naum, pe blog.
Continuarea, aici.
