Antena 3 CNN Sport Fotbal extern România-Armenia 1-0. Victorie chinuită și un stadion întreg îi cere demisia lui Daum

România-Armenia 1-0. Victorie chinuită și un stadion întreg îi cere demisia lui Daum

4 minute de citit Publicat la 22:52 01 Sep 2017 Modificat la 22:52 01 Sep 2017
o_1bovfvcf7m6l67416nd1pu65048.jpg

Naţionala României a învins greu echipa Armeniei, cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018, după un gol marcat în prelungiri. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)

Tricolorii s-au impus prin golul marcat de Alexandru Maxim (90+1), deşi au avut aproape o repriză un om în plus şi au ratat şi un penalty, prin Bogdan Stancu (55).

România, care are în continuare şanse teoretice la locul al doilea în grupă, a dominat meciul deşi nu a făcut un joc prea bun, şi-a creat ocazii, însă nu a reuşit să fructifice, jucătorii fiind lipsiţi de inspiraţie, de clarviziune.

Prima ocazie a meciului a fost semnată de Chipciu (2), care a şutat peste poartă din marginea careului. Apoi, Stancu (9) a tras peste poartă de la 14 metri, din poziţie ideală.

Armenia a fost aproape în două rânduri să dea lovitura pe contre, prin Barseghian, care prima oară a scăpat spre poartă flancat de Toşca şi Chiricheş (15), însă a tras în Tătăruşanu, iar apoi a reluat departe de ţintă, după o combinaţie cu Mhitarian (21).

Andone (22) a reluat cu capul pe lângă poartă, Benzar (34) a tras şi el alături, iar apoi Andone (38) a marcat cu călcâiul, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.

La reluare, un şut al lui Chipciu (46) l-a lovit pe Voskanian în mână, dar nu s-a acordat penalty. Chipciu şi-a încercat din nou şansa de la distanţă, dar portarul a respins de data aceasta (50).

România a primit penalty în cele din urmă, în min. 53, când şutul-centrare al lui Benzar a lovit mâna aceluiaşi Voskanian, care a fost eliminat pentru al doilea ''galben''. Din păcate, Stancu a tras telefonat, iar portarul a respins în corner.

Meliksetian a respins şutul de la distanţă al lui Stanciu (61), apoi Chiricheş (61) a reluat cu capul, însă mingea a trecut peste poartă.

România a marcat în min. 81, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Maxim, însă golul ar fi fost valabil dacă jucătorul lui Mainz lăsa mingea şutată de Benzar să intre în plasă.

Maxim s-a revanşat şi a marcat spectaculos, cu călcâiul, la şutul-centrare al aceluiaşi Benzar (90+1), aducând României o victorie chinuită, de palmares. În partida tur dintre cele două echipe, România câştiga cu scorul de 5-0.

Spectatorii au scandat demisia pe finalul meciului, atât la 0-0, cât şi la 1-0.

România, aflată pe locul patru, la şapte puncte de liderul Polonia şi la patru de Danemarca şi Muntenegru, va juca luni cu Muntenegru, la Podgorica (21,45), ultimele sale partide din această campanie fiind programate luna viitoare, acasă cu Kazahstan şi în deplasare cu Danemarca.

România - Armenia 1-0 (0-0)
A marcat: Alexandru Maxim (90+1).
Bogdan Stancu a ratat un penalty (55 - a apărat Grigor Meliksetian).
Bucureşti, Arena Naţională: 27.178 spectatori
Preliminariile Cupei Mondiale 2018 - Grupa E

Au evoluat echipele:
România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 2. Romario Benzar, 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 3. Alin Toşca, 21. Cristian Ganea - 23. Nicolae Stanciu, 8. Mihai Pintilii - 7. Alexandru Chipciu (11. Adrian Popa, 68), 13. Alexandru Băluţă (14. Andrei Ivan, 74), 19. Bogdan Stancu (10. Alexandru Maxim, 81) - 9. Florin Andone. Selecţioner: Christoph Daum.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niţă - 4. Cosmin Moţi, 5. Bogdan Ţîru, 15. Valerică Găman, 17. Ciprian Deac, 18. Răzvan Marin, 20. Sergiu Hanca, 22. Steliano Filip.
Armenia: 16. Grigor Meliksetian - 19. Hovhanes Hambarţumian, 3. Varazdat Haroian, 4. Taron Voskanian, 15. Gagik Daghbaşian - 6. Gor Malakian (27. Artak Edigarian, 46), 13. Kamo Hovhanisian - 18. Henrih Mhitarian (căpitan), 8. Marcos Pizzelli (22. Sarghis Adamian, 74), 21. Davit Manoian (9. Ruslan Korian, 58) - 10. Tigran Barseghian. Selecţioner: Artur Petrosian.
Rezerve neutilizate: 1. Arsen Beglarian, 12. Gor Manukian - 2. Armen Manuşarian, 5. Gael Andonian, 7. Edgar Malakian, 11. Artur Sarkisov, 20. Levon Hairapetian, 23. Aras Ozbiliz.

Arbitru: Ivan Bebek; arbitri asistenţi: Tomislav Petrovic, Miro Grgic; arbitru de rezervă: Duje Strukan (toţi din Croaţia).
Observator de arbitri: Shteif Shmuel (Israel), delegat de joc: Leonid Kaloşin (Rusia).
Cartonaşe galbene: Haroian (33), Voskanian (45+1, 54), Băluţă (68), Pintilii (89), Ivan (90+6).
Cartonaş roşu: Voskanian (54)

 

Update: Rimânia reușește o victorie chinuită, în prelungiri, grație golului lui Maxim.

Update: Bogdan Stancu ratează un penalty. Armenia joacă în 10 oameni.

Naţionalele României şi Armeniei sunt la egalitate, 0-0, la pauza meciului care are loc vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018.

Mijlocaşul ofensiv Alexandru Băluţă va fi titular în premieră la echipa naţională, în meciul pe care România îl dispută vineri seara cu Armenia, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018.

Băluţă, jucător la CS Universitatea Craiova, are o selecţie şi un gol la echipa naţională, în meciul amical cu Chile (3-2), din iunie.

Selecţionerul Christoph Daum l-a titularizat şi pe mijlocaşul Nicolae Stanciu.

Din echipa Armeniei nu lipseşte vedeta Henrih Mhitarian.

În meciul tur, România a surclasat Armenia cu 5-0, la Erevan.

Echipele de start:
România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 2. Romario Benzar, 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 3. Alin Toşca, 21. Cristian Ganea - 23. Nicolae Stanciu, 8. Mihai Pintilii - 7. Alexandru Chipciu, 13. Alexandru Băluţă, 19. Bogdan Stancu - 9. Florin Andone. Selecţioner: Christoph Daum.
Rezerve: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niţă - 4. Cosmin Moţi, 5. Bogdan Ţîru, 10. Alexandru Maxim, 11. Adrian Popa, 14. Andrei Ivan, 15. Valerică Găman, 17. Ciprian Deac, 18. Răzvan Marin, 20. Sergiu Hanca, 22. Steliano Filip.
Armenia: 16. Grigor Meliksetian - 19. Hovhanes Hambarţumian, 3. Varazdat Haroian, 4. Taron Voskanian, 15. Gagik Daghbaşian - 6. Gor Malakian, 13. Kamo Hovhanisian - 18. Henrih Mhitarian (căpitan), 8. Marcos Pizzelli, 21. Davit Manoian - 10. Tigran Barseghian. Selecţioner: Artur Petrosian.
Rezerve: 1. Arsen Beglarian, 12. Gor Manukian - 2. Armen Manuşarian, 5. Gael Andonian, 7. Edgar Malakian, 9. Ruslan Korian, 11. Artur Sarkisov, 27. Artak Edigarian, 20. Levon Hairapetian, 22. Sargis Adamian, 23. Aras Ozbiliz.

Arbitru: Ivan Bebek; arbitri asistenţi: Tomislav Petrovic, Miro Grgic; arbitru de rezervă: Duje Strukan (toţi din Croaţia).
Observator de arbitri: Shteif Shmuel (Israel), delegat de joc: Leonid Kaloşin (Rusia).

×
Etichete: nationala Romaniei
x close