Italianul este îngrijorat în principal că dieta jucătorilor dinaintea partidelor nu este aşa cum ar trebui să fie şi vrea să vadă pe masă mai mult pui, pizza şi chiar vin. "M-am văzut într-o lume foarte diferită şi încerc să mă adaptez fără să schimb regulile. Să vă dau un exemplu. Mâncarea înainte de meci, voi rezolva încet această problemă. Ai nevoie de pui, pizza, carbohidraţi, chiar şi un pahar de vin, dar aceste lucruri nu se găsesc acum pe masa jucătorilor", a declarat Mancini pentru Daily Mirror.
Mancini este încrezător că va îmbunătăţi lucrurile pe Eastlands şi le-a promis fanilor lui City că se pot aştepta la multe succese cât va fi el antrenor. "Abia am ajuns la Manchester şi fanii sunt incredibili, jucătorii sunt puternici şi clubul este foarte bine organizat. Am semnat un contract pe trei ani şi jumătate şi am datoria să câştig, precum am făcut-o la Florenţa, Roma sau Milano. Acum obiectivul este locul patru şi calificarea în Liga Campionilor", a mai declarat Mancini.
Antena3.ro