Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Rezumatul partidelor din etapa a treia a grupelor Europa League. Vezi şi clasamentele

Rezumatul partidelor din etapa a treia a grupelor Europa League. Vezi şi clasamentele

8 minute de citit Publicat la 04:23 23 Oct 2009 Modificat la 04:23 23 Oct 2009
Rezumatul partidelor din etapa a treia a grupelor Europa League. Vezi şi clasamentele
Etapa a treia a grupelor Europa League a trasat câteva favorite pentru calificarea în primăvara europeană - Sporting Lisabona, Şahtior Doneţk, poate chiar şi Red Bull Salzburg, şi a furnizat câteva rezultate surprinzătoare. Benfica a învins cu un incredibil 5-0 Everton, iar outsiderele FC Şerif Tiraspol şi BATE Borisov au obţinut victorii pe teren propriu în faţa lui Twente, respectiv AEK Atena.

Surprinzătoare este şi remiza scoasă de Slavia Praga la Valencia, în timp ce victoria lui Hamburger la Glasgow nu este neapărat ieşită din comun, ci mai degrabă dezamăgitoare pentru Celtic Glasgow, care alături de Rangers (învinsă de Unirea Urziceni cu 4-1) militează în această perioadă pentru accederea în campionatul englezesc, desconsiderându-l pe cel scoţian.

Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a treia şi clasamentele celor 12 grupe:

Grupa A
Ajax Amsterdam - Dinamo Zagreb 2-1
Ajax Amsterdam a obţinut prima victorie a sezonului în grupele Europa League, după ce a dispus cu 2-1 de coşmarul celor de la FC Timişoara, Dinamo Zagreb. Suarez a deschis scorul pentru lăncieri în minutul doi, din penalty, iar Rommedahl a mărit avantajul cu zece minute înainte de final. Oaspeţii au punctat în ultimul minut de joc prin Tomecak, prea târziu însă pentru a schimba soarta partidei.

FC Timişoara - Anderlecht 0-0
Cititi cronica partidei aici

Clasament
1. Ajax - 5p
2. Anderlecht - 5p
3. Dinamo Zagreb - 3p
4. Timişoara - 2p



Grupa B
OSC Lille - Genoa 3-0
Lille a înregistrat o victorie uluitoare cu 3-0 în faţa echipei Genoa, preluând şefia grupei B cu un avans de două puncte. Ludovic Obraniak a deschis scorul, iar Robert Vittek şi rezerva Eden Hazard au punctat în repriza secundă şi au asigurat o victorie categorică pentru gazdele de pe Metropole.

Valencia - Slavia Praga 1-1
În acelaşi timp, Valencia a fost ţinută în şah de ultima clasată, Slavia Praga, pe teren propriu, într-un meci pe care ambele echipe l-au terminat în zece oameni, după două eliminări.

David Navarro a înscris pentru gazde şi a anulat reuşita lui Riste Naumov din minutul 27, înainte ca Hocine Ragued şi starul spaniol David Villa să vadă cartonaşele roşii în ultimul sfert de oră al partidei. Ragued a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault la Ruben Baraja, pe când Villa a fost eliminat direct pentru comportament violent, după ce a reacţionat furios în urma unui fault al lui Benjamin Vomacka.

Clasament
1. Lille - 7p
2. Valencia - 5p
3. Genoa - 3p
4. Slavia Praga - 1p



Grupa C
Celtic Glasgow - Hamurger SV 0-1
Celtic Glasgow a completat o săptămână neagră pentru fotbalul scoţian. Dacă Rangers a fost umilită de Unirea Urziceni, la nici două zile distanţă Celtic a capitulat în faţa nemţilor de la Hamburger SV. Aceştia s-au impus cu 1-0, graţie golului marcat de Berg, în minutul 63, şi au lăsat formaţia gazdă pe ultimul loc în grupa C, cu un singur punct acumulat în trei etape.

Hapoel Tel Aviv - Rapid Viena 5-1
Hapoel Tel Aviv a obţinut a doua victorie în grupa C şi încă una de răsunet. Gazdele au fost puse la grea încercare în prima repriză, dar au înscris patru goluri fără să primească replică după pauză şi au obţinut toate punctele pe Bloomfield.

Hapoel a preluat conducerea după autogolul lui Andreas Dober, după jumătate de oră de joc, însă bucuria nu a durat decât două minute, Viena egalând rapid prin Stefan Hoffmann. Hapoel a preluat totuşi conducerea partidei în repriza secundă. Zurab Menteshashvili a punctat pentru 2-1 în minutul 54, iar Shechter a mărit avantajul cinci minute mai târziu. Israelienii s-au distanţat decisiv prin reuşitele lui Gil Vermouth, în minutul 70, şi Maaran Lala înainte de fluierul final.

Clasament
1. Hamburg - 6p
2. Hapoel - 6p
3. Rapid Viena - 4p
4. Celtic - 1p



Grupa D
Ventspils - Sporting Lisabona 1-2
Joao Moutinho a înscris un superb gol al victoriei cu cinci minute înainte de finalul partidei cu FK Ventspils, aducând trei puncte pentru Sporting în deplasare. Moutinho a adus astfel a treia victorie consecutivă pentru portughezi în grupa D, care au luat o opţiune serioasă în privinţa calificării pentru primăvara europeană.

Letonii păreau că vor obţine un egal, când Juris Laizans a transformat un penalty în minutul 65 pentru a anula reuşita lui Miguel Veloso din minutul şase, direct din corner.
Hertha Berlin - Heerenveen 0-1
În cealaltă partidă a grupei, golul înscris de argentinianul Hernan Losada în minutul 36 a fost suficient pentru ca Heerenveen să smulgă o victorie şi trei puncte pe terenul Herthei Berlin, la capătul unui meci pe care ambele formaţii l-au terminat în inferioritate numerică.

Clasament
1. Sporting - 9p
2. Heerenveen - 4p
3. Ventspils - 2p
4. Hertha - 1p



Grupa E
Fulham - AS Roma 1-1
AS Roma a plecat cu un egal din Anglia, după ce a reuşit să egaleze Fulham în ultimul minut de joc. Hangeland a deschis scorul pentru gazde în minutul 24, însă Kelly şi-a lăsat echipa în inferioritate cu 15 minute înainte de final. Menez a ratat penalty-ul rezultat, dar Andreolli a reuşit să înscrie în cele din urmă pentru italieni, în minutul 90.

ŢSKA Sofia - Basel 0-2
De acest egal a profitat Basel, care a urcat pe primul loc în grupa E după victoria de la Sofia, în faţa celor de la ŢSKA. Alexandre Frei a marcat câte un gol în fiecare repriză, minutele 20 şi 63, aducând a doua victorie pentru elveţieni în acest sezon al grupelor Europa League.

Clasament
1. Basel - 6p
2. Fulham - 5p
3. AS Roma - 4p
4. ŢSKA Sofia - 1p



Grupa F
Panathinaikos Atena - Sturm Graz 1-0
Penalty-ul transformat de Dimitris Salpigidis a fost suficient pentru ca Panathinaikos să obţină o victorie la limită în faţa austriecilor de la Sturm Graz, la capătul unui meci aprig disputat pe Stadionul Olimpic din Atena. Internaţionalul grec a marcat după o oră de joc, după ce a fost faultat în careu de mario Sonnleitner.

Galatasaray Istanbul - Dinamo Bucureşti 4-1
Cititi cronica partide aici

Clasament
1. Galatasaray - 7p
2. Panathinaikos - 6p
3. Dinamo Bucureşti - 3p
4. Sturm Graz - 1p



Grupa G
Lazio - Villarreal 2-1
Lazio a profitat de forma slabă a celor de la Villarreal şi a obţinut o victorie dramatică pe finalul meciului de pe Stadio Olimpico. Mauro Zarate a pus Lazio în avantaj, în minutul 20, din centrarea lui Julio Cruz. Spaniolii au egalat cu patru minute înainte de pauză, când Sebastian Eguren a înscris cu capul din centrarea lui Joan Capdevila.

Italienii au rămas în inferioritate numerică în minutul 69, când Francelino Matuzalem a fost eliminat pentru al doilea galben, primit pentru o simulare în careu. Deşi puţini ar mai fi crezut că este posibil, Lazio a trecut peste şocul eliminării şi a înscris golul victorie în minutul doi de prelungire, când Rocchi a înscris printre picioarele portarului Diego Lopez.

Red Bull Salzburg - Levski Sofia 1-0
Altfel, Red Bull Salzburg a mai făcut un pas spre următoarea rundă din Europa League, după ce şi-a trecut în cont a treia victorie consecutivă. Dusan Svento a înscris golul prin care austriecii au obţinut toate cele trei puncte cu Levski Sofia, chiar înainte de pauză.

Clasament
1. Salzburg - 9p
2. Lazio - 6p
3. Villarreal - 3p
4. Levski Sofia - 0p



Grupa H
Şerif Tiraspol - Twente Enschede 2-0
Cititi cronica partide aici

Steaua Bucureşti - Fenerbahce Istanbul 0-1
Cititi cronica partide aici

Clasament
1. Fenerbahce - 6p
2. Şerif - 4p
3. Twente - 4p
4. Steaua - 2p



Grupa I
Benfica - Everton 5-0
Cu două victorii la activ din tot atâtea partide, Everton a fost surclasată în Portugalia de Benfica. Gruparea din Lisabona s-a impus cu 5-0, două goluri fiind semnate de Javier Saviola. Acesta a deschis scorul în minutul 14, ca apoi două goluri în două minute, după pauză, din partea lui Oscar Cardozo, să rezolve dilema câştigătorului. Scorul uluitor a fost completat de Luisao, pentru ca Saviola să înscrie al cincelea gol cu şapte minute înainte de final.

BATE Borisov - AEK Atena 2-1
BATE Borisov a revenit pe tabelă şi a învins AEK cu 2-1, pe stadionul Dinamo din Minsk, profitând şi de faptul că grecii au evoluat aproape o repriză în inferioritate numerică. AEK Atena a deschis scorul în minutul 31, din penalty, prin atacantul argentinian Ismael Blanco.

Aleksandr Pavlov a readus însă BATE în joc când a profitat de o greşeală a portarului Sebastian Saja, pentru ca gazdele să se folosească de avantajul numeric în repriza a doua şi să obţină victoria prin golul lui Aleksandr Alumona.

Clasament
1. Benfica - 6p
2. Everton - 6p
3. BATE - 3p
4. AEK - 3p



Grupa J
Şahtior Doneţk - FC Toulouse 4-0
Echipa lui Mircea Lucescu a înscris câte patru goluri în fiecare din primele două partide din grupa J, iar joi seară nu s-a abătut de la regulă. Şahtior Doneţk a punctat de patru ori în poarta francezilor de la FC Toulouse, dar de această dată nu a mai primit niciun gol.

Fernandinho a deschis scorul din penalty în minutul 8, iar Luiz Adriano a adăugat un al doilea gol în minutul 24. Tomas Hubschman a punctat şi el cu şase minute înainte de pauză, în timp ce Luiz Adriano şi-a trecut în cont "dubla" în repriza secundă.

Club Brugge - Partizan Belgrad 2-0
În cealaltă partidă a grupei, Club Brugge a învins cu 2-0 Partizan Belgrad, Ivan Perisic înscriind de două ori, în minutele 4 şi 58, ratând totodată şi un penalty.

Clasament
1. Şahtior - 9p
2. Brugge - 4p
3. Toulouse - 4p
4. Partizan - 0p



Grupa K
PSV Eindhoven - FC Copenhaga 1-0
PSV Eindhoven s-a distanţat la trei puncte în fruntea clasamentului din grupa L, după ce Sparta Praga a trecut de CFR Cluj. Golul marcat de Jonathan Reis a fost suficient pentru ca gruparea olandeză să învingă FC Copenhaga. Reis ratase anterior un penalty, scos de Johan Wiland în corner, dar s-a revanşat în minutul 72.

Sparta Praga - CFR Cluj 2-0
Cititi cronica partidei aici

Clasament
1. PSV - 7p
2. Sparta Praga - 4p
3. CFR Cluj - 3p
4. FC Copenhaga - 3p



Grupa L
Athletic Bilbao - Nacional 2-1
Athletic Bilbao s-a văzut condusă de Nacional după ce Ressureicao Ruben Micael a deschis scorul cu patru minute înainte de pauză, însă spaniolii au reuşit să întoarcă rezultatul până la finalul partidei şi să obţină a doua victorie în grupă. Joseba Etxeberria a egalat în minutul 66, iar Fernando Llorente a înscris golul victoriei în minutul 86.

Austria Viena - Werder Bremen 2-2
Werder Bremen părea că va obţine a treia victorie consecutivă în grupa L, după ce fostul jucător al lui Chelsea, Claudio Pizarro, a dus echipa în avantaj cu 2-0, graţie golurilor din minutele 19 şi 63. Echipa gazdă nu a predat însă armele şi a reuşit să egaleze prin Emin Sulimani, 73, şi Thiago Schumacher, 87.

Clasament
1. Werder - 7p
2. Athletic - 6p
3. Austria Viena - 2p
4. Nacional - 1p




Antena3.ro

×
Etichete: europa league
x close