Napoli şi Udinese au profitat astfel din plin de pasul greşit făcut de cei de la Inter. Formaţia lui Cristi Chivu a înregistrat a doua remiză albă consecutivă, meciul cu o decimată echipă a Fiorentinei încheiindu-se 0-0. Fiorentina pierduse ultimele patru întâlniri cu nerazzurii, atât acasă, cât şi în deplasare. Totuşi, echipa lui Prandelli, fără starurile Adrian Mutu şi Alberto Gilardino, a reuşit să scape fără gol pentru a cincea partidă la rând, din Serie A şi Liga Campionilor. Inter, pentru care Chivu a fost integralist, se află acum la două puncte în spatele liderilor, cu Fiorentina în urmă cu un alt punct.
AC Milan a reuşit să depăşească astfel Inter şi să urce pe locul trei, învingând pe AC Siena cu 2-1. Filippo Inzaghi a finalizat o pasă a lui Gennaro Gattuso după jumătate de oră de joc, dar Simone Vergassola a egalat pentru Siena în minutul 54. Totuşi, cu 25 de minute înainte de final, Inzaghi a fost faultat în careu, iar Kaka a transformat penalty-ul câştigător.
Juventus s-a apropiat şi ea la trei puncte de Inter, după victoria cu 2-1 obţinută pe trenul celor de la Bologna, Pavel Nedved marcând în fiecare repriză, înainte ca Marco Di Vaio să înscrie un gol de consolare împotriva fostului său club.
Adversara CFR Clujului în grupele Ligii Campionilor, AS Roma, nu a evoluat în etapa a 9-a a campionatului italian de fotbal, partida cu Sampdoria de pe stadionul Olimpic fiind suspendată după câteva minute de joc din cauza terenului impracticabil. Meciul se va disputa la o dată ulterioară.
Alte rezultate:
Chievo - Lazio 1-2
Genoa - Cagliari 2-1
Lecce - Palermo 1-1
Torino - Atalanta 2-1
Foto: Fiorentina.it
Antena3.ro