Prefaţat de declaraţii destul de dure de ambele părţi, meciul şi-a păstrat un aparent echilibru doar în prima jumătate de oră, apoi, odată cu golul de 1-0 reuşit Benzema, a devenit un monolog blanco. Di Maria şi Marcelo au dus scorul la 3-0 înainte de pauză, pentru ca în repriza a doua, Cristiano Ronaldo, cu un hattrick, şi Benzema să stabilească scorul final.
Vestea rea pentru echipa lui Jose Mourinho este aceea că portughezul Cristiano Ronaldo a ieşit accidentat pe final, situaţia sa fiind monitorizată de stafful medical al Realului.
„Nu am nimic împotriva oraşului Malaga, nici împotriva clubului sau a oamenilor care trăiesc acolo. Dacă trebuie, nu am nicio problemă să îmi cer scuze, dar adevărul este că, pur şi simplu, am răspuns la fel cum fac de obicei, fără să fiu ipocrit. Dacă întrebaţi cei mai buni jucători şi antrenori din lume dacă vor ajunge vreodată la Malaga vi se răspunde «De ce nu? Poate într-o zi, dar nu acum, pentru că sunt la Real, Inter sau Barcelona». Dar nu este adevărat. cei care pot, aleg cele mai bune variante. O vină de-a mea este că nu sunt ipocrit într-o lume ipocrită. Mereu a fost la fel”, a spus la finalul meciului Jose Mourinho, comentând declaraţia sa care a făcut valuri în Spania.
În cel de-al doilea meci al zilei din La Liga, Santander a obţinut un punct în deplasarea de la Almeria, deşi a evoluat în inferioritate numerică din minutul 17. Oaspeţii au deschis scorul prin Colsa, apoi au ratat un penalty la finalul primei reprize. Repriza a doua a fost un asalt continuu al Almeriei, care nu a reuşit decât să egaleze, mulţumită execuţiei lui Crusat.