Jose Mourinho a caracterizat partida ca fiind cea pe care „toată lumea vrea să o vadă”. Nu este departe de adevăr.
„Există şanse mari că acesta să fie cel mai urmărit meci din optimile de finală în istoria Ligii campionilor”, a decarat Kevin Alavy, reprezentantul Sport+ Entertainment, o agenţie care se ocupă de sponsorizare în sport.
Potrivit cotidianului The Telegraph, aproximativ 200 de milioane de telespectatori din întreaga lume se vor uita la confruntarea dintre campioana Spaniei şi vicecampioana Angliei, care va avea loc miercuri seară, de la ora 21:45, pe stadionul Santiago Bernabeu.
Interesul pentru acest meci nu este surpinzător. Pe teren se vor afla două echipe care au câştigat, în total, 12 Cupe/Ligi ale Campionilor, iar duelurile precedente dintre ele au produs mereu spectacol. Mai mult decât atât, Cristiano Ronaldo se va afla faţă în faţă cu fosta sa echipă, alături de care a petrecut şase sezoane, înainte de a fi vândut în Spania în vara lui 2009 pentru o sumă record de 80 de milioane de lire sterline.
Totuşi, alături de meciul în sine, cel mai aşteptat moment este reîntâlnirea dintre cei doi manageri, Jose Mourinho şi Sir Alex Ferguson. Rivali, prieteni şi unii dintre cei mai mari antrenori din toate timpurile. Iar despre portughez s-a spus în mai multe rânduri că ar fi înlocuitorul perfect al scoţianului pe banca lui Manchester United.
Povestea lor a început în urmă cu aproape zece ani, tot într-un meci din optimile de finală ale Ligii Campionilor, în sezonul 2003/04. Mourinho, atunci la FC Porto, a făcut senzaţie şi a scandalizat în acelaşi timp lumea fotbalului prin felul în care a sărbătorit calificarea dramatică obţinută de echipa sa pe Old Trafford. Formaţia portugheză avea să câştige trofeul în acel an, iar antrenorul ei a plecat în Premier League, la Chelsea.
Anglia descoperea un tip arogant, mereu pus pe harţă, dar şi un tehnician carismatic şi pregătit, care a reuşit să aducă primul titlu pe Stamford Bridge după o pauză de jumătate de secol, încă de la sezonul de debut. Într-o ligă unde Manchester United şi Arsenal erau forţele dominante la acel moment, apariţia lui Mourinho, felul său de a vedea fotbalul şi de a-şi apăra propiile idei, modul în care reuşea să gestioneze un vestiar burduşit de vedete aduse pe bani grei a reprezentat ceva nou.
Lusitanul a fost protagonistul mai multor momente controversate în timpul perioadei petrecute în Anglia şi a intrat în conflict cu mai mulţi manageri. Nu a ascuns însă niciodată enormul respect pe care îl are pentru Ferguson. De altfel, după partida de pomină dintre Manchester United şi FC Porto, la finalul căreia managerul scoţian a refuzat să-i strângă mâna, Mourinho l-a sunat personal să se scuze pentru modul exagerat în care a sărăbătorit golul calificării marcat de Costinha.
Deşi iniţial nu l-a privit cu ochi buni pe portughez, Ferguson a sfârşit prin a-l aprecia pe acesta, iar în paralel cu rivalitatea dintre ei, cei doi au dezvoltat o relaţie de prietenie, care nu de puţine ori s-a încheiat în faţa unui pahar de vin, la finalul meciurilor directe.
De la plecarea s-a din Anglia, Mourinho şi Ferguson s-au mai întâlnit o singură dată. Şi atunci tot în optimile de finală ale Ligii Campionilor, ediţia 2008/09, când Manchester United a eliminat-o pe Inter Milano şi a mers până în ultimul act, pierdut în faţa Barcelonei lui Guardiola. Totuşi, bilanţul general al confruntărilor directe dintre cei doi îi este favorabil portughezului, cu şase victorii, cinci remize şi trei înfrângeri.
Statistica este însă puţin importantă înaintea partidei de miercuri seară. Mourinho şi Realul său sunt departe de aşteptări, ocupând doar poziţia a treia în La Liga (titlul este practic pierdut) şi calificându-se de pe locul 2 din grupa cu Borussia Dortmund, Ajax Amsterdam şi Manchester City.
De cealaltă parte, United este lider detaşat în Premier League şi s-a calificat în optimi fără prea mari emoţii, primul loc în grupa în care a jucat şi campioana României, CFR Cluj, celelalte adversare fiind Galatasaray Istanbul şi Sporting Braga.
Felul în care cele două echipe au jucat în acest sezon şi forma de moment par să o dea uşor favorită pe Manchester United, dar în condiţiile în care Real Madrid mai are doar şanse teoretice să-şi păstreze titlul în Spania, iar în Cupă a remizat acasă cu Barcelona în turul semifinalelor, Liga Campionilor reprezintă un obiectiv prin care Mourinho şi elevii săi ar putea salva stagiunea. Iar motivaţia pentru un al zecelea trofeu în această competiţie poate face minuni.
Casa de pariuri William Hill se aşteaptă ca, doar în Marea Britanie, pariurile pe partida Real Madrid - Manchester United să ajungă la 20 de milioane de lire sterline, cu doar cinci mai puţin decât la finala Ligii Campionilor din 2011. Încă un motiv pentru ca toată lumea să-şi dorească să vadă acest meci.