Echipa de fotbal Paris Saint-Germain a devenit campioană a Franţei, pentru a şasea oară în ultimii şapte ani, după ce Lille, singura care mai avea şanse teoretice să o ajungă, a remizat duminică la Toulouse, 0-0, într-un meci din etapa a 33-a.
Parizienii, care tot duminică vor primi vizita lui AS Monaco, au 81 de puncte, 16 mai mult decât Lille, când mai sunt cinci etape. PSG a obţinut al optulea titlu de campioană din istoria clubului.
Duminică, portarul Ciprian Tătăruşanu nu a fost în lotul lui Nantes, care a învins-o cu 3-2 acasă pe Amiens.