Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Preşedintele Slaviei Sofia a salvat de la moarte, pe teren, un tânăr fotbalist

Preşedintele Slaviei Sofia a salvat de la moarte, pe teren, un tânăr fotbalist

<1 minut de citit Publicat la 15:00 09 Apr 2010 Modificat la 15:00 09 Apr 2010
Preşedintele Slaviei Sofia a salvat de la moarte, pe teren, un tânăr fotbalist
Jucătorul bulgar Radomir Nikov, de la echipa de tineret a clubului Slavia Sofia, a fost la un pas de moarte în partida pe care echipa sa a jucat-o cu concitadina Levski. S-a prăbuşit pe teren, din senin, şi şi-a înghiţit limba. El a fost salvat chiar de preşedintele clubului sofiot, Vensislav Stefanov, care a intrat pe teren fără permisiunea arbitrului, pentru a-l salva.
Arbitrul partidei nu a dat mare importanţă evenimentului când Nikov a leşinat în timpul meciului şi s-a prăbuşit pe teren. Cu toate acestea, preşedintele clubului, care din întâmplare asista la meci, a sesizat pericolul şi n-a mai aşteptat acordul "fluieraşului", fugind la jucător şi ajutându-l.
"L-am văzut pe jucător leşinat şi nu am avut nevoie de permisul arbitrului pentru a intra pe teren să-l ajut. Nu am avut nicio îndoială, aş fi făcut la fel pentru oricine, nu doar pentru un jucător de la Slavia", a precizat Stefanov, potrivit Mediafax.
Antena3.ro

×
Etichete: resuscitare
x close