Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Preşedintele Algeriei i-a propus lui Zidane postul de selecţioner, dupa Cupa Mondială

Preşedintele Algeriei i-a propus lui Zidane postul de selecţioner, dupa Cupa Mondială

<1 minut de citit Publicat la 19:26 10 Mar 2010 Modificat la 19:26 10 Mar 2010
Preşedintele Algeriei i-a propus lui Zidane postul de selecţioner, dupa Cupa Mondială


Deşi FIFA interzice implicarea politicului în fotbal, preşedintele Algeriei, Abdelaziz Buteflika, nu a putut să nu îi propună lui Zinedine Zidane postul de selecţioner al echipei de fotbal naţionale.

Zidane, care s-a retras din activitate după Cupa Mondială din 2006 şi a fost numit recent ambasador al clubului Real Madrid, a primit propunerea în urmă cu o săptămână, la Alger, unde a participat la un turneu de futsal împreună cu unii dintre foştii săi coechipieri din naţionala Franţei.

Potrivit cotidianului "Sud Ouest", care citează o sursă apropiată de preşedinţia algeriană, Zidane, care are origini algeriene, i-a cerut un timp de gândire preşedintelui Buteflika, pentru studia oferta primită. Dacă va accepta, fostul număr 10 al naţionalei Franţei va prelua conducerea tehnică a naţionalei Algeriei după Cupa Mondială 2010, când îi va expira contractul actualului selecţioner, Rabah Saadane.

Antena3.ro

×
x close