Cotidianul Akşam îşi ia "la revedere" de la Cupa UEFA, elogiind ultimul câştigător al competiţiei, "Ultimul împărat, Luce". Publicaţia star, informează Mediafax, îşi aduce aminte de perioada petrecută de Lucescu la Istanbul: "Ultima Cupă UEFA este a vechiului nostru prieten Lucescu". Milliyet îşi manifestă admiraţia pentru Lucescu, "Lucescu a venit prima dată la Istanbul la prima deţinătoare din Turcia a Cupei UEFA (Galatasaray). Ieri (n.r. - miercuri), el s-a despărţit de Istanbul ca ultim campion UEFA. Respectele noastre", se arată în paginile cotidianului respectiv, potrivit sursei citate.
Jurnalul Fanatik este la picioarele tehnicianului român, "profesorul fotbalului": "După ce a plecat din Turcia, când a preluat pe Şahtior Doneţk, în 2004, dacă ar fi spus cineva că această echipă va câştiga o cupă europeană, probabil că acea persoană ar fi fost luată în derâdere. Mircea Lucescu, cu o echipă creată de el, a realizat o performanţă istorică. Lucescu a îmbinat experienţa sa cu dinamismul echipei, care are o medie de vârstă de 23 de ani, şi şi-a pus semnătura asupra unei "Revoluţii portocalii". De fapt, antrenorul român nu doar a semmnat, şi-a pus ştampila", se spune în respectivul cotidian, potrivit sursei citate.
Lucescu vrea în semifinalele Ligii Campionilor cu Şahtior
Lucescu Sr. a fost foarte mulţumit de performanţa reuşită şi ştie deja ce să îşi propună pentru echipa sa: un sfert de finală sau chiar o semifinală de Liga Campionilor.
"Acest trofeu este unul fantastic. Satisfacţia este imensă şi sunt extrem de fericit, dar acum vrem şi alte lucruri. Suntem mult mai motivaţi acum şi ne dorim să ajungem în sferturile sau în semifinalele Ligii Campionilor. Scopul meu este să continui la această echipă, să obţinem victorii cât mai mari. Liga Campionilor este un obiectiv pentru ţările din Estul Europei, care acum îşi vor propune să câştige trofeul", a declarat Mircea Lucescu pentru NewsIn
"Sunt fericit pentru brazilienii mei, poate Dunga se va gândi acum la ei. Filozofia mea este să construiesc echipe, să educ jucători şi să-i promovez pe cei tineri. Este o pasiune mare pentru mine şi vreau să fac acest lucru cât de mult pot", i-a lăudat Lucescu pe brazilienii pentru care s-a luptat să îi aducă la echipă.
Antena3.ro