City a deschis scorul după jumătate de oră de joc prin Yaya Toure şi a păstrat avantajul până cu 25 de minute înainte de final, atunci când Sylvain Distina egalat cu o lovitură de cap. Golul victoriei pentru Everton a venit aproape imediat, Leon Osman învingându-l pe Hart şi pecetluind a patra înfrângere pentru Roberto Mancini în tot atâtea întâlniri împotriva „caramelelor”.
De pasul greşit al lui City nu a profitat însă Tottenham, care nu a reuşit decât o remiză, scor 1-1, pe teren propriu cu Blackpool. Mai mult decât atât, Spurs l-a pierdut şi pe Gareth Bale, victimă unui atac dur al lui Charlie Adam rămas nesancţionat de arbitru. Şi tocmai căpitanul oaspeţilor de pe White Hart Lane a deschis scorul din penalty, după ce, cu un minut înainte, ratase o altă lovitură de pedeapsă. Defoe a egalat însă pe final, astfel că echipa lui Ian Holloway continuă să aibă emoţii pentru menţinerea în Premier League.
Alte două partide cu implicaţii în zona fierbinte din subsolul clasamentului, Aston Villa - Wigan şi West Ham - Blackburn, s-au încheiat cu acelaşi scor, 1-1, în timp ce Sunderland este aproape salvată, după victoria cu 2-1 de pe terenul lui Bolton.
Rezultate Premier League, etapa 36-a
Aston Villa - Wigan 1-1
Bolton - Sunderland 1-2
Everton - Man. City 2-1
Newcastle - Birmingham 2-1
West Ham - Blackburn 1-1
Tottenham - Blackpool 1-1