Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Platini nu renunţă la "Financial Fair Play" şi promovează fotbalul fără datorii

Platini nu renunţă la "Financial Fair Play" şi promovează fotbalul fără datorii

1 minut de citit Publicat la 19:11 10 Dec 2009 Modificat la 19:11 10 Dec 2009
Platini nu renunţă la "Financial Fair Play" şi promovează fotbalul fără datorii
Preşedintele UEFA, Michel Platini, şi-a reiterat, joi, interesul de a continua cu conceptul "Financial Fair Play" cu ocazia întrunirii Comitetului Executiv din oraşul portughez Madeira. Comitetul a aprobat, deja, în septembrie, să avanseze un plan prin care, în puţini ani, să se ajungă la situaţia în care cluburile să nu cheltuiască sume mai mari decât veniturile pe care le au. Motivul ţine în totalitate de egalitatea în şanse, pe care Platini o vede violată în special de cluburile engleze care îşi fac datorii exorbitante pentru a face investiţii.
"Nu directorii executivi, ci proprietarii marilor cluburi au fost cei care mi-au cerut să continui cu proiectul acesta, deoarece ei sunt cei care asigură fondurile cu care supravieţuieşte o echipă de fotbal.", a declarat Platini la Madeira, potrivit coditianului spaniol As.
Fostul internaţional francez consideră că grupările din fotbalul britanic, cărora FA nu le impune nici o limită la nivelul datoriilor, ar trebui să adopte modelul german, ţară în care cluburile nu pot avea cheltuieli mai mari ca veniturile. Obligaţia cluburilor este de a-şi balansa veniturile şi cheltuielile, pentru a da o şansă tuturor echipelor de a se dezvolta într-un mediu corect. Platini şi UEFA gândesc, în acest moment, un set de reguli pentru a obliga cluburile să îşi reducă datoriile. Una dintre soluţiile vehiculate este aceea de a nu mai permite accesul în competiţiile europene cluburilor care cheltuiesc în mod repetat mai mult decât produc.
Antena3.ro

×
Etichete: Michel Platini UEFA
x close