Fără starul Robinho, rămas la Manchester din cauza unei accidentări, City a controlat partida de la Gelsenkirchen. Benjani a înscris în poarta goală după un contraatac rapid în prima repriză, când pasa lui Dean Sturridge a trecut printre doi fundaşi şi portarul gazdelor.
Ireland a crezut că a înscris golul doi al oaspeţilor când a deviat un şut al lui Benjani, însă a fost semnalizat corect în ofsaid. Totuşi, echipa din Premier League a continuat să facă ravagii pe contraatac şi după pauză, iar Neuer a parat şutul lui Shaun Wright-Phillips înainte ca Ireland să marcheze pentru 2-0 în minutul 66. Mijlocaşul a făcut un schimb de pase cu Benjani şi o deviere l-a lăsat liber cu portarul Neuer, pe care l-a executat fără probleme.
În cealaltă partidă a grupei, Paris Saint Germain a remizat pe teren propriu cu Racing Santander, scor 2-2, în timp ce Twente a stat în această etapă. Kezman a deschis scorul pentru PSG în minutul 5 şi Luyindula a făcut 2-0 în minutul 32, însă oaspeţii au avut puterea să revină pe tabela de marcat, ajutaţi şi de autogolul lui Traore din minutul 39. Scorul final a fost stabilit de Colsa în minutul 56 al partidei.
Clasamentul grupei A
1. Manchester City ? 6 puncte, 2 partide
2. Schalke ? 4p, 3p
3. Twente ? 3p, 2p
4. Racing ? 2p, 3p
5. PSG ? 1p, 2p
Antena3.ro