Jucătorul Fiorentinei şi al echipei naţionale a României se simte din ce în ce mai bine după operaţia suferită în aprilie la genunchi şi a început din nou să îşi arate talentul cu minge la picior. Aflat în vacanţă la Miami cu familia, Mutu a fost invitat la New York la un meci caritabil de către vedeta NBA Steve Nash de la Phoenix Suns. La evenimentul din metropola americană au mai venit jucători cunoscuţi precum Thierry Henry, Javier Zanetti sau Giovanni van Bronckhorst, dar şi staruri din baschetul american, precum Chris Bosh, Jason Kidd sau Grant Hill.
Invitaţia lui Steve Nash nu putea să nu îl onoreze pe Adrian Mutu, care a putut juca în compania lui Thierry Henry (FC Barcelona), Salomon Kalou (Chelsea Londra), Javier Zanetti, Oscar Cordoba (ambii Internazionale Milano), Mathieu Flamini (AC Milan) şi Giovanni van Bronckhorst (Feyenoord Rotterdam), potrivit
Mediafax. Partida s-a jucat pe un teren din cartierul newyorkez Chinatown în sistemult "opt contra opt", iar fondurile obţinute au fost donate în totalitate.
Antena3.ro